Te pricepi să faci cadouri? Știi să alegi pentru ceilalți ceea ce și-ar dori să primească sau mai degrabă le iei ceva ce ți-ar plăcea ție? Eu, recunosc, uneori o dau grav în bară la această categorie, mai mult pentru că las totul până-n ultimul moment.  Deși mai este o lună și jumătate până la Crăciun și ar fi o idee tare bună să mă apuc de căutat, eu sigur voi amâna totul până-n ultimele două săptămâni și voi aștepta cu sufletul la gură curierul (dacă dau comanda online), temându-mă că nu va ajunge în timp util. Am pățit asta anul trecut, de fapt, așa că știu despre ce vorbesc! Și pentru că majoritatea cadourilor vor fi pentru femei, tocmai de aceea am făcut o listă orientativă, pentru a vedea unde să mă îndrept cu căutările.

1. Cosmetice

Cred că cel mai ușor cadou, să zic așa, pentru doamne, sunt cosmeticele. Ținând cont de multitudinea de casete cadou pe care le gpsești în această perioadă, cred că e opțiunea nr. 1. E simplu să iei un set cu un gel de duș și-o cremă de corp sau ceva cu un parfum, dacă știi gusturile celei vizate. Dacă, limitează-te la ceva de îngrijire a corpului, sunt șanse mai mici să nu-i placă.

2. Accesorii

Nu cred că vei greși nicicând cu ceva accesorii, gen genți, ceasuri sau briz brizuri. Bine, asta în condițiile în care vezi că poartă așa ceva. Dar cred că orice femeie apreciază o geantă de calitate, așa cum sunt cele de aici, mai ales la ocazii speciale. Nu poți purta o rochie fără  geantă potrivită, asta e clar! Și un ceas finuț va fi admirat, la fel și un colier sau o brățară delicată, cum găsești aici.

cadouri-13. Cărți

Femeile apreciază cărțile mai mult decât bărbații, am ajuns la concluzia asta după mult timp. Și în general, adoră cărțile de dragoste, dar nu numai. Dacă știi cât de cât ce preferințe are persoana în cauză, poți face un cadou deosebit. Și dacă și afli un titlu pe care-l are în wishlist de mult timp, cadoul tău va fi binevenit!

4. Cadouri de sezon

Sau altfel spus, cadouri de iarnă, gen ba o cană cu Moșul, ba o pereche de șosete lungi, călduroase, ba o decorațiune cu un om de zăpadă, lucruri de genul.Vei avea succes garantat, femeile adoră decorațiunile și lucrurile practice!

cadouri-2Nimic nu e mai frumos pentru mine decât perioada sărbătorilor de iarnă. Cu toate pregătirile intense, emoția că poate celui care-i e destinat cadoul nu-i va plăcea sau lipsa timpului pentru a face toate mâncărurile pe care ni le dorim, Crăciunul este, în primul rând, o sărbătoare a familiei. O dată strânși cu toții la masă sau în jurul bradului, totul pare mult mai frumos și orice are o rezolvare. Tu te-ai apucat de căutat cadouri sau le vei lăsa pentru luna viitoare?

26 Replies to “4 idei de cadouri pentru Crăciun

  1. Eu m-am apucat de comandat cadouri. Am cumparat pentru toti copiii carora trebuie sa le daruiesc ceva. Am ales cateva site-uri de afara si le-am luat la toti adidasi cu beculete. Toata gasca va fi cu beculete in acest an. pentru nasi am ales o lenjerie 5D si sper sa le placa iar pentru fetita mea vreau sa ii iau de mos neculai o papusa maia cu olita si de craciun as vrea sa iau Mickey povestitorul. Poate il gasesc de Black Friday la reducere ca este cam scump

    1. of, sper ca a ta criss sa fie multumita de mickey. vara-mea l-a luat acum un an si si-a blestemat zilele, ca daria l-a bagat in seamna vreo 2 zile si gata :))) ideea cu adidasii cu led mi se pare super! ma gandesc si eu la ceva similar!

  2. Sunt de acord cu tine si cu alegerile facute!
    Eu aleg si haine, pijama sau papucei de casa – asta a fost de ex cel mai recent cadou, oferit cumnatei mele! Ma orientez si catre chestii pe care le poarta, ca ale mele cumnate nu sunt foarte pasionate de machiaj!
    Ele vin la mine si gasesc de toate! :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *