Ziua bun tuturor! Astăzi voi începe seria articolelor despre concediul de anul acesta. Am plecat luni, pe 5 septembrie, și ne-am întors duminică, pe 11. A fost o săptămână plină, organizată de mine, și tot timpul pe fugă. Nu am avut două nopți de cazare decât în Avrig, în rest ne-am tot plimbat de colo-colo. Sincer, sunt concediile care îmi plac cel mai mult, să mă plimb, să vizitez, să explorez. Nu cred că m-aș împăca cu acel gen de concediu în care să stau și să nu fac nimic. La anul cică plănuim ceva pentru Grecia, însă nu mă imaginez o săptămână stând pe plajă… Dar mai vedem până atunci. Până una-alta, să vă zic unde am fost și ce am văzut. Și începem cu vizita acasă și cu drumul care leagă Argeșul de Sibiu – Transfăgărășan.

Ziua 1

În prima zi am plecat spre Pitești, cazarea am avut-o în Bascov, la pensiunea Valea Ursului. Dar am ajuns destul de târziu acolo, deci voi reveni. Am plecat dis-de-dimineață spre Pitești și am făcut destul de puține opriri. Am ajuns la destinație, am fost la sora mea, unde am petrecut câteva ore, apoi am plecat prin oraș, Băieții au vrut să vadă stadionul din Trivale, iar eu am fost un pic prin centru. Destul de multe lucruri schimbate, mi se pare cu totul alt orașde fiecare dată când îl revăd. Abia noaptea am ajuns la pensiune, unde am avut rezervat un apartament cu 2 camere, dat fiind faptul că am fost 3 persoane.

Am mers cu mașina mea și l-am luat și pe Aki, cel mai plimbat cățel. Astfel că am ales doar cazări pet-friendly. La pensiune au și restaurant, astfel că ne-am asigurat și cu mâncarea. Cazarea a fost de 180 lei pe noapte pentru un apartament. Baie proprie cu cadă, curat și confortabil! Iar mâncarea foarte bună și foarte ieftină. Băieții au luat și mucl dejun a doua zi, eu am mers doar pe cafea. Apoi am plecat pe Transfăgărășan.

Ziua 2

Practic, întregul itinerariu a plecat de la Transfăgărășan. Mr. a zis că el vrea să îl vadă, că nu a fost niciodată, astfel că am decis. Drumul are cam 100 km, dar vă zic de pe acum că nu e ca în palmă deloc! Nu i-ar strica ceva reparații serioase. Însă merită din plin. Este absolut superb, peisajele sunt minunate, iar serpentinele te lasă fără cuvinte. Pur și simplu e breathtaking! Destul de răcoare pe măsură ce urcai, dar am avut și haine mai groase la noi. Am ajuns în primă fază la cascada Capra, care este pur și simplu splendidă. Un pic cam periculos drumul, cu toată lumea care se avântă, însă merită!

Ulterior, am ajuns și la Lacul Bâlea, unde e pur și simplu minunată priveliștea! Nu știu dacă poți descrie frumusețea acestui loc. Și faptul că avem o țară atât de frumoasă, însă noi plecăm peste hotare fără să o vedem întâi. O mulțime de tarabe, e adevărat, dar și mâncare bună, am mâncat un bulz cu cartofi pe plită delicioase! Nu am luat mare lucru, doar un șerbet, o dulceață de nuci verzi, un sirop și vreo 2 magneți. Deh, chestii musai necesare.

În aceeași zi, marți, am ajuns la Avrig, însă despre zona Sibiului vă povestesc mâine. Nu de alta, dar fiecare zonă are frumusețea ei și încerc să le grupez cât de cât. Zona asta de munte și Transfăgărășanul îmi amintesc de copilărie, când ajungeam destul de des aici, noi locuind în județul Argeș. La anul mi-ar plăcea să facem și Transalpina!

10 Replies to “O vizită acasă și o plimbare pe Transfăgărășan

  1. Noi am fost si pe Transfagarasean si pe Transalpina si merita amandoua mai multa promovare pentru ca peisajele sunt superbe!
    Cat despre Grecia…cine a zis ca trebuie sa stai pe plaja, noi am fost anul asta si ne-am plimbat de ne-am tocit papucii. 🙂

  2. Am fost de 2 sau 3 ori pe Transfagarasan si este intr-adevar superb. Insa daca mergi in weekend este o aglomeratie…este de preferat in timpul saptamanii, dar poti merge atunci doar daca ai concediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *