Neața bună, oameni frumoși! Frumoși și sănătoși, pentru că ce ne-am face dacă nu am avea sănătate? Cam totul se cumpără pe lumea asta, mai puțin anii și starea de sănătate. Și degeaba ai bani și o mulțime de lucruri fizice dacă nu te simți așa cum ar trebui. Nimănui nu-i place să fie bolnav, dar încercăm, pe cât posibil, să nu mergem la doctor și ne neglijăm stările de rău, sau le tratăm după ureche, în speranța că ”trece”. Acum câțiva ani, rata românilor care mergea la doctor o dată pe an era undeva la 20%, iar 13% din populația țării nu ajungea nici măcar o dată la cabinet! Vă prinde mirarea? Pe mine nu prea, ținând cont că și eu încerc să-mi mențin o stare bună de sănătate, dar evit să merg la controale, tocmai pentru că sistemul nu prezintă încredere.

De la o vreme am început să mă controlez mai des în regim propriu, asta după ce am ajuns de vreo câteva ori la urgențe, cu diverse probleme. Am ceva pietricele la rinichi, probleme cu coloana, un stomac mai sensibil (bănuiesc că e de la o gastrită veche), dar și tensiunea mititică. Plus că acum ceva ani am avut niște dureri de cap puternice, cărora nu le-am descoperit cauza nici până în ziua de azi, cu tot cu un examen tomograf. Ciudat… Dar nu mai vreau să mai pățesc nebunii, tocmai de asta cred că e important să am eu grijă de mine, pentru că altcineva nu o va face. Nu vreau să trăiesc o mie de ani, dar vreau ca anii pe care-i am să fie plini de viață, nu de suferințe. Vreau să mă ajute atât corpul, cât și mintea. Tocmai de aceea fac tot posibilul să mănânc ok, să fac mișcare, să râd cât mai mult și să nu mă mai enervez din orice (cam complicat aici, am un temperament vulcanic).

Am început să iau diverse suplimente, iar cel mai mult mi-a priit Bio-Seleniu+Zinc de la Pharma Nord, despre care v-am vorbit aici. Părul s-a mai regenerat, unghiile mele au devenit mai puternice, am energie și nu mai simt nevoia de somn mai tot timpul, deși mă trezesc zilnic în jur de 5:30 și nu prea apuc să mai dorm după-amiaza. Da, eu sunt una din persoanele care consideră că e ok să apelezi la suplimente alimentare. Dar… nu luate după ureche! Știați că multe din ele fac mai mult rău decât bine? Asta dacă nu ai vreo deficiență. Consumul sporit de suplimente de calciu poate duce la infarct, prafurile luate de sportivi atacă inima, pastilele nu trebuie să înlocuiască o alimentație sănătoasă!

Mai nou, am citit că seleniu în combinație cu coenzima Q10 are un efect benefic asupra sănătății și te menține într-o stare mai bună chiar și la o vârstă mai înaintată! Există un studiu despre acest lucru, care dovedește că administrarea acestor suplimente face diferența și îmbunătățește starea de sănătate chiar și la vârste înaintate. Despre seleniu v-am povestit, dar ce știm despre coenzima Q10? Că se găsește în creme, că atenuează ridurile…. și? Q10 este un important antioxidant, adică anihilează radicalii liberi și luptă împotriva celulelor canceroase. De asemenea, e responsabilă cu energia. După vârsta de 30 de ani, corpul nostru nu mai produce suficient din acest compus, așa că este ok să suplimentăm. Ea se găsește mai ales în carnea de vită sau în organe, dar și în pește, spanac sau broccoli. Cum eu nu prea mă împac cu niciunul din aceste alimente, un supliment alimentar mi-ar fi mai de folos!

Cei de la Pharma Nord promovează acest studiu despre care vă vorbeam și au creat un pachet special, compus din Bio-Seleniu+Zinc și Bio-Quinonă Q10. Acesta este disponibil la preț special în București, în farmaciile Belladonna, Farmacia 1, Farmacia Tei și Bebetei. Substanța activă este identică cu cea produsă de corpul nostru, iar produsul conține și vitamina C, care contribuie la formarea energiei în celulele corpului și la menținerea unor vase sangvine sănătoase.

Aveți grijă de voi, pentru că sănătatea este cea mai importantă! Mergeți la analize constant, la controale, documentați-vă înainte să luați orice fel de supliment, și cel mai important, râdeți mai mult! Buna dispoziție e mereu cel mai bun medicament!

2 Replies to “Cum ne alegem suplimentele alimentare optime?

  1. eu in general iau de bun ce gasesc la farmacie, dar am inteles de curand ca unele suplimente nu sunt insotite de teste si rezultate, ci se pun la vanzare strict in baza unei declaratii. Practic, daca nu esti atent, poti sa dai banii pe apa de ploaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *