Pagini de zi si noapte Un blog ”cu de toate”

Pentru colaborări și alte informații

lenjerii de pat

2017 Reading Challenge

Gabytzarock has read 1 book toward her goal of 110 books.
hide

Comentarii recente

Arhive

Aparat pentru volum de la Rowenta – yay or nay?

Ziua bună tuturor! Știu că n-am prea fost activă în ultimele zile, dar m-am luat cu orice altceva în afară de scris. După un weekend la muncă și o zi de luni ocupată cu o curățenie generală, ziua de azi m-a cam găsit pe fugă, plimbându-mă de colo încoace. Și asta pentru că am fost să fac ITP-ul la mașină, am mers la sală, am fost și un pic la cumpărături, pentru provizii, și parcă tot aș mai fi stat plecată. Ba chiar m-a luat și un pic somnul, și aș și citi… nici nu știu ce stare am și cam de ce-aș avea chef. Pentru că acum ceva timp vă povesteam de aparatul de volum de la Rowenta pe care l-am luat din Carrefour cu 50 lei, am zis că e cazul să las lenea deoparte și să vă zic mai multe despre el.

Volum 24 Respectissim este un aparat care promite volum de la rădăcină, ce durează întreaga zi. Când a apărut am tot văzut comunicate de presă, dar pentru că nimeni nu-l încercase, nu pot spune că mi-a atras atenția. Și acum am căutat mai multe review-uri până să mă decid și n-am găsit nimic concludent, dar am zis totuși să încerc. 50 lei nu e o sumă atât de mare, până la urmă.

Am mari probleme cu volumul, din cauza asta am fost și curioasă în ceea ce privește acest aparat. Prima zi după spălare mai e cum mai e, dar a doua zi deja e tragic. E lipit de cap și nu prea îl mai pot umfla nicicum. Aparatul ăsta nou de la Rowenta promite să dea volum de la rădăcină. Ok, asta suna bine! Și să țină să toată ziua. Da, sună excelent! Oare așa o face? Și care e scamatoria, până la urmă?

  Aparatul e de fapt un fel de placă de păr cu o rolă. Aceasta se încălzește și practic coafează părul așa încât să stea mai înfoiat. Chestia e relativ simplă, fixezi aparatul la rădăcina părului, ții câteva secunde, îl pui în poziție verticală, mai ții un pic și tragi în direcția opusă. Astfel, îl și îndreaptă și-l și obligă să-și schimbe direcția, deci nu va mai sta pleoștit. Îi anulează un pic forța gravitațională 😀 am pus și câteva poze înainte și după. Nu vă uitați la față, pozele-s făcute după o noapte în club și 3 ore de somn, deci e minune că am nimerit aparatul 😀

înainte de folosire  după folosire

Nu știu dacă sesizați, dar vă spun că o idee de volum chiar dă. Adică nu ți-l lasă la fel. Nu e ceva wow, bineînțeles, dar nici de aruncat nu-i! Mie chiar mi se pare că face ceva. Dar ce nu-mi place e acea cută pe care o lasă pe păr, efect al rolei încălzite. poate reușesc să scap cumva de ea, să găsesc o soluție. Eu sunt muțumită de el. Nu aș fi dat 2-300 lei, cât era inițial, dar în banii ăștia, cred că e ok. Aștept să-mi mai crească părul și să mă apuc de făcut codițe cu aparatul de la Babyliss, altă minune a tehnologiei cumpărată și aruncată-ntr-un ungher al dulapului.

Ce părere aveți, merită cumpărat aparatul de volum de la Rowenta? Voi îl aveți? Sper să revin cu niște poze mai decente, cu o altă față, mai aranjată!

36 thoughts on “Aparat pentru volum de la Rowenta – yay or nay?”

  1. De cand astept review-ul tau am si uitat de acest aparat. Sincer, mie nu mi se pare ca a facut mare lucru. Eram tentata sa-l iau si eu, dar din cate observ la radacina nu e mare diferenta intre inainte si dupa 🙁

  2. Eu am oricum prea mult volum asa ca nu am nevoie si nici nu am rabdare sa folosesc nici un fel de aparat de coafat. De abia ma usuc cu feonul. Sunt o lenesa.

  3. Se vede diferenta, nici parul meu nu are volum, doar primele 2 zile dupa ce il spal sta mai infoiat, dar nici nu il am gras. Eu il tapez si folosesc fixativ de regula.

  4. da volum, nu pot zice ca nu, dar la cat de prost stau eu cu timpul (eu mereu sunt gata de plecare in 10 minute), nu as da bani pe un astfel de aparat. Bine, eu daca fac baie la 2-3 zile inca mai am volum (zic inca pentru ca imi cade parul la greu!)

    1. si eu fac baie la fel, maxim la 3 zile 🙁 acum nu mai e asa rau, dar inainte era jale ce ramanea dupa mine…

  5. Sa stii ca se vede frumos si pentru ca tot ai pus poze inainte si dupa chiar mi-am putut forma o parere clara. Ofera volum si merita 50 lei. Eu cu volumul nu am probleme, eu am probleme cu cazutul parului!!!

  6. Este un aparat termic si ca urmare nu ma intereseaza. M-am hotarat sa nu mai folosesc uscatorul, placa, ondulatorul, etc.

  7. Se vede f urat cuta aia cred ca merge intins cu placa acolo. Daca l-ai faci usor ondulat ti-ar da volum si in general observ ca ai parul gras si asta determina sa stea lipit de cap, deci ar trebui ceva produse pt par gras si speciale pt volum, nu te descuraja daca nu ti-a mers cu x sampon pt volum nu toate sunt bune, incearca si incerca pana gasesti cel potrivit.
    Aaa si sa nu pui balsam sau masca dupa samponare ci fa exact invers balsam apoi sampon pt ca lasa parul gras si lipicios este posibil sa fie si asta.

    1. pentru mine, prioritatea ramane sa diminuez caderea lui 😀 dar sa stiic a faza cu balsamul apoi samponul n-o stiam! o s-o incerc in mod sigur!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2017 Pagini de zi si noapte All Rights Reserved   

Theme Smartpress by Level9themes.