Seara bună! Azi am fost plecată toată ziua și abia acum am ajuns acasă, de aceea postez abia acum. Pozele pentru tema de azi a manichiurilor le aveam deja pregătite, dar recunosc, azi dimineață mi-era lene să mai deschid laptopul, așa că am amânat un pic momentul. Tema de azi sunt punctele, ceea ce mie îmi place foarte mult și-mi și iese. Nu am idei extravagante, dar cele simple îmi plac și încerc să le reproduc cât mai des. Adevărul e că dacă vă uitați la unghiuțe de acum câteva luni, cred că vreo două manichiuri cu dot-uri sigur găsiți.
E ultima temă din luna aprilie, deja ne pregătim de luna mai, de vară, de soare, de plajă, deci spunem ”la revedere” primăverii. Săptămâna viitoare e deja Paștele, deci avem altă temă. Acum am folosit noua mea ojă nude Gabrini, pe care am cumpărat-o miercuri de la chinezi și de care m-am îndrăgostit deja iremediabil (prevăd o dragoste nebună), dar și setul Neon Guylond. Am făcut mici puncte colorate pe margine unghiilor și am sigilat cu top-coat pentru uscare rapidă de la Miss Sporty, iar asta a fost tot. Oricine poate realiza manichiuri simple superbe, fără mult efort! Iată ce a ieșit, de fapt:
Ce spuneți? Vă place ce a ieșit? Eu zic că merge pentru o zi relaxantă petrecută în vizite și plimbări, la o ținută casual. Să vedem ce au făcut și fetele! Vă urez o seară liniștită!
- Mădălina – http://misshappyandhernails.blogspot.com
- Oana – http://unghiutele.blogspot.ro
- Alina – http://alinapink.ro
- Corina – http://na-na-nails.blogspot.ro/
- Sophie – http://sophiesnailartdreamland.blogspot.ro/
- Gabi – https://paginidezisinoapte.ro/
- Violeta – https://www.instagram.com/alexandru
- Mihaela – http://elasdreams.blogspot.ro/
- Claudia – http://claudiaschoice88.blogspot.ro/
- Madalina – http://frumusetelapretmic.blogspot.ro/
- Andra Kat- http://andrakat.com/
- Deyutza – http://deyutza87.blogspot.ro/
- Cristina-http://nailsartconcristina.blogspot.com.es/
- Eva Luna – http://whatever-eva-wants.blogspot.ro/
- Iulia Maria – http://iuliafairynails.blogspot.be/
Super acel set de oje <3 se îmbină perfect și rezultatul este minunat
ador setul de oje neon! abia astept sa vina vara, sa am multe, multe culori pe unghiute!!!
Acea ojă de la Gabrini cred c-o am și eu, sper că n-au mai multe nuante de nude care sa difere prea putin… Imi place manichiura ta.
oja asta este 302, parca. am mai vazut 306, parca, dar era un pic mai inchisa
Foarte, foarte draguta manichiura ta imbulinata!
multumesc! :*
Sunt foarte dragute, arata ca un model etnic <3
multumesc! :*
arata dragut, trebuie sa incerc si eu
neaparat, e foarte usor de facut manichiura asta!
Tare simpatice sunt!
sarumana, de data asta si eu sunt incantata de ce a iesit!
Bulinoase colorate! ^_^ Cat de misto arata setul ala de nuante neon~ ❤ Pe unde l-ai gasit?
Oana e responsabila cu el, de la ea l-am achizitionat. Vad ca e din Douglas. M-am indragostit si eu de el 😀