Recenzii cărți și filme

Recenzie – Atingerea destinului (Alina Cosma)

După prima carte a Alinei Cosma pe care am citit-o, Luna de Topaz, de o brutalitate marcantă, cu scene care te șochează, a venit rândul unei apariții mult mai sensibile. Atingerea destinului este parcă la 180 de grade față de lectura mea anterioară, dar fără să fie mult prea ”moale” nici ea. E o carte romantică extrem de sensibilă, dar care abordează teme reale, care se pot interesecta cu noi în orice moment. Dragostea, moartea, responsabilitatea și violența domestică sunt doar câteva din motivele întâlnite, care-și pun amprenta asupra oricui.

Cete faci atunci când e un copil la mijloc? Ce te faci când ești un burlac convins, director al unei mari companii din Cluj, obșnuit cu femei, amante, lumea bună, și te trezești deodată în grija unei fetițe de câțiva anișori? Ce te faci când ești medic pediatru și ești tratată în derâdere pentru că profesezi la un spital din provincie, ești femeie, și tânără, pe deasupra? Cam asta este povestea, în mare, baza de la care pleacă acțiunea din Atingerea destinului. Alesia și Sebastian sunt doi oameni extrem de diferiți, uniți de afecțiunea pentru Suzana. Întâlnirea are loc în spitalul de la Dumbrava, unde Sebastian este împreună cu fosta sa cumnată și cu Suzy. Între fetiță și pediatră este o atracție instantanee. Iar când mama Suzanei moare în urma unui accident, această relație pare să devină și mai puternică.

Motivul tipic – fata timdă, băiatul milionar?

Oarecum, să zicem că regăsim acest lucru și în Atingerea destinului. Alesia este o femeie ce a muncit din greu, dar s-a pus singură pe picioare și a ajuns medic. A plecat de lângă părinți din cauza unor neconcordanțe, dar nu duce dorul acelei vieți. Sebastian este un om care a avut orice și-a dorit. Deși nu a fost fiul preferat. Dar a avut o înclinație spre dreptate și și-a dezaprobat fratele care a ales să practice violența cu soția sa.

Atracția dintre Alesia și Sebastian este previzibilă, dar se întâmplă greu, să zic așa. Fiecare se gândește la Suzana, ea fiind ferită de orice suferință. Dar oare cum va evolua relația lor, mai ales că e și distanța la mijloc? Oare contrariile se atrag? Cât de mult?

Cartea Atingerea destinului o găsiți aici și v-o recomand, fiind o lectură ușoară, scrisă simplu, dar cu suflet. Paginile pline de sensibilitate și firul narativ cursiv chiar fac din ea o carte ce vă va umple duminica!

Comments

28 martie 2019 at 15:39

Mulțumesc, Gabriela! Îmi pare bine că ți-a plăcut.



Valeria Chertes
28 martie 2019 at 15:46

Mulțumim pentru recenzie.



28 martie 2019 at 16:34

O carte plina de gingasie si frumusete – pe care recenzia ta si colajul foto (atat de reusit) o oglindesc excelent! 🙂



28 martie 2019 at 16:45

Frumoasa recenzia! Ma atrag Luna de topaz, recunosc, si Ducele de Castle. Citesc mai rar romance, dar e de luat in considerare, multumesc pentru impresii!



    GabytzaRock
    29 martie 2019 at 08:43

    nici eu nu citesc de fel romance, dar cred ca depinde mult de stare, m-a prins intr-o pasa buna si chiar am trait cu personajele



28 martie 2019 at 18:26

Din recomandarea ta mi se pare tentantă cartea Atingerea destinului. Oricum, o trec pe listă.



29 martie 2019 at 00:07

Pare genul de carte pe care aș citi-o cu drag într-un mijloc de transport sau la plajă. Nu știu de ce, probabil pentru că asta îmi inspiră poveștile de dragoste, mă îndeamnă la citit afară din casă.



Ispir Gabriela
5 aprilie 2019 at 02:35

O carte minunata



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *