Nu mă gândeam că mai vine data de 11 ca să plec! Serios, am așteptat acest concediu atât de mult și s-au întâmplat atât de multe lucruri cu atât de mulți oameni, încât pe de-o parte, abia așteptam, pe de alta, îmi venea să nu mai merg. Unele prezențe m-au înnebunit de cap de ceva timp, altele au fost prea absente în viața mea, așa că de acum încolo voi încerca să găsesc un echilibru. Îmi propun ca zilele astea să fie cât mai calmă și să ignor ce mă enervează, dar în același timp să nu mă las călcată în picioare și să ripostez cu replici acide, poate mai echilibrăm balanța. Dar să revin la ce ne interesează, la bagajul făcut în ultimele clipe. Nu sunt genul care să ia toată casa, așa că m-am gândit foarte bine de ce am nevoie.

Ca și haine, m-am limitat pentru aceste 5 zile la strictul necesar: 5 tricouri, 2 bluze cu mânecă lungă, o bluză de trening, o pereche de blugi, una 3/4 și una scurta, lenjerie intimă, șosete, pijamale și un prosop. Ca și încălțăminte, mi-am mai luat o pereche de adidași pe lângă cei cu care plec, și o pereche de flip-flops. Nu am uitat de o rochie cu mâneci 3/4, un pic mai grosuță, pentru orice eventualitate.

Ca și machiaje și produse de curățare, am șervețelele Nivea, gelul de curățare Himalaya, crema de ochi, de ten, mascara de la Rimmel, o paletă de la revistă, pudra și un dermatograf, plus 2 pensule. Nu am uitat deodorantul. Plus trusa de medicamente, câteva din fiecare cele necesare. Pe parcurs, am adăugat pasta și periuța de dinți, un săpun solid, șamponul și un ser pentru păr, peria de păr, 2 parfumuri și o pilă de unghii.

Astea au intrat într-un rucsac decent. E mult, e puțin? Ținând cont că vom sta 5 zile, eu am zis să nu iau chiar tot șifonierul cu mine. Nu uitați selfie-stick-ul, bateria externă, încărcătorul, aparatul foto. La mine se adaugă și minim 2 cărți, pentru orice eventualitate. Nu de alta, dar să treacă timpul mai ușor, mai ales că nu mergem cu mașina mea. Nici bagajul lui Mr. nu a cuprins chestii inutile, dacă ne mai aducem aminte și avem nevoie musai de ceva, sunt sigură că găsim un magazin.

Nu m-am încărcat nici cu haine, nici cu cosmetice, dar nici nu am vrut să mă lipsesc de minimul posibil. Voi ce v-ați fi luat pentru un concediu de 5 zile? Mai multe, presupun, nu? Cum ar fi? Ce am uitat?

30 Replies to “Bagajul meu pentru concediu

  1. Eu de obicei nu imi iau foarte multe lucruri cu mine. Anul asta de exemplu mi-am luat trusa de makeup si nu am folosit-o nici macar o zi. Doar rujul, rimelul si crema de fata.

  2. De-a lungul timpului, am învățat să fac mai bine bagajul de vacanță. Mergi și eu pe principiul că dacă am uitat ceva sau avem nevoie, ne putem cumpara si de acolo.
    Exagerez cu bluzele, lenjeria și soșetele per zi, dar vara aceasta fiind foarte cald, a fosr bine că am avut lucruri in plus.

  3. Si eu cand plec in concediu bagajul meu e destul de mic. Tot asa, ma axez pe strictul necesar si nu ma incarc inutil. De multe ori rad de sotul meu, care are un bagaj mai mare decat al meu,, asta inainte sa ii scot eu cele mai putin necesare. 🙂

  4. Nu stiu cum ai pus tot in rucascul ala. Eu intr-un rucsac de genul car numai cosmetice, geluri de dus, sampoane, etc. Inchipuie-ti ca eu trebuie sa iau 3 sampoane, 2 geluri de dus, etc. Deci chiar daca plec pentru 2 zile, tot reusesc sa umplu jumatate de portbagaj

  5. N-ai vrea sa vezi cu ce bagaj ma car eu daca stau si numai doua zile. E drept ca nu port jumatate din ele, dar daca trebuie sa merg in club, la piscina, la sala, la concert, la….?? Decat sa nu am ce-mi trebuie, ma spetesc carand la ele :))

Lasă un răspuns la ghelbere elena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *