Ziua bună, oameni frumoși! Azi e zi liberăăăăăă, așa că am profitat de ocazie să fac curat și să mă cocoț apoi în vârful patului cu o carte bună. Diseară am programare la salonul Epsilon, la Galați, dar despre asta vă povestesc eu pe viitor, promit! O să fie interesant, testez niște proceduri pentru prima dată și-s tare curioasă! De când m-am întors de la Galați Beauty Swap am tot felul de chestii noi și zilnic mai încerc câte ceva. V-am spus că am fost mega-încântată și de schimburi, am reușit să găsesc produse faine și să scap de una-alta. Printre ele s-a aflat și balsamul de buze Eos Sweet Mint. A fost nebunie atunci când au apărut, eu le-am văzut pe online la Douglas, în magazinul fizic nu am avut curiozitatea, dar am citit mai mult păreri contra, sinceră să fiu.

Totuși, pentru că nu-s genul care să se ia foarte tare după lume, când cineva (că zău nu mai știu de la cine-l am!) mi-a propus schimbul, am fost curioasă și încântată în același timp. L-am pus la treabă încă din acea seară, ba chiar mi-a fost confiscat! Deci… se pare că nu e așa rău pe cât se spunea….Dar să vă spun mai multe.

În gama de balsamuri de buze Eos sunt foarte, foarte multe variante – cu rodie și zmeură, vanilie și mentă, lapte de cocos, afine, mure, sorbet de căpșuni, fructe de vară, dar și această mentă dulce pe care o am eu. Inițial, impactul a fost unul destul de wow, când l-am aplicat am simțit o aromă mentolată destul de puternică, dar fără pișcături, la modul acelor gloss-uri cu efect de volum. Pur și simplu aromă. Și o hidratare intensă! Care ține ceva timp, nu 10 minute, cum mi s-a mai întâmplat. Și eu care citisem că nu hidratează deloc… aiurea! Până și inculpatul care mi l-a confiscat are aceeași părere, a zis că față de cel precedent (de la Balea), ăsta e super!

Ambalajul e simpatic, e un borcănel în formă de ou și pur și simplu îl desfaci și-l aplici. Are 7 grame și costă cam 29 lei. Prețul e un pic mărișor, dar zic eu că merită. El îl folosește constant și cred că o să-i ajungă ceva timp. Nu știu cum îl va aplica atunci când va ajunge produsul la baza borcănelului, cred că cu degetul. Asta să fie problema!

Cred sincer că e unul din cele mai bune balsamuri de buze încercate până acum. Scumpișor, e adevărat, dar până la urmă, nu-l iei zilnic. Și decât să dau 5 lei pe ceva care nu mă mulțumește și-l aplic la fiecare oră… parcă e mai ok așa.

Voi ce părere aveți despre Eos și balsamurile lor de buze? Le-ați folosit? Ce arome mi-ați mai recomanda?

6 Replies to “Balsam de buze EOS – yay or nay?

  1. Nu e ieftin, e adevarat, dar pentru cine vrea un produs bun, banii trebuie sa fie la indemana. Eu nu prea folosesc produse pentru buze pentru ca nici nu prea am probleme pe partea asta. Ambalajul atrage intr-adevar atentia, trebuie sa recunosc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *