De când a început anul, am ajuns deja la 10 cărți citite. Doar în prima lună. Zic că dacă o țin așa, am șanse să sar de 100 de cărți anul acesta. Și adevărul este că aș citi și mai mult dacă aș avea și mai mult timp la dispoziție. Și buget nelimitat, să pot să îmi iau toate cărțile care mă atrag. Sincer, cititul e pasiunea mea cea mai mare, abia apoi vine scrisul. Nu de alta, dar cărțile mă transpun în atât de multe lumi, îmi dau posibilitatea să cunosc atât de multe personaje și să trec prin atât de multe emoții. Indicii anatomice reprezintă prima carte a Oanei Stoica-Mujea pe care am avut ocazia să o citesc. Axată pe romane polițiste, la un moment dat trebuia să mă îndrept și spre autorii români. Și nu mică mi-a fost uimirea să văd ce bine scriu!
Iolanda Știreanu, polițist agorafob, pentru prieteni Lala, este un gen atipic de om al legii. Clar, dacă de doi ani nu iese din casă, rezolvând totuși anumite cazuri. Este un personaj ce nu-și lasă emoțiile să scape de sub control, dar dacă o face, are grijă să nu le dezvăluie persoanelor din jur, ci o face când e singură. Îmi amintește puțin de Helen Grace, dar e o versiune mai emotivă.
Avem ochi, avem ureche… unde e corpul?
Satu Mare, un oraș unde nu se întâmplă nimic grav. Un oraș unde nu au loc crime neobișnuite și unde nu există criminali în serie. Cel puțin până acum. În diverse case din oraș, proprietarii descoperă câte o parte anatomică a unui corp – ochii, o ureche, craniul, astfel că e clar că polițiștii sunt în căutarea unui cadavru. Pentru că Mierlă, polițistul local, este depășit de situație, în prim-plan apare Iolanda, ajutată de o ziaristă locală – Crina Duncă. Indicii anatomice este o carte neobișnuită pentru mine, dat fiind faptul că din biletele lăsate împreună cu indiciile, apare numele lui Bogdan Hrib. Da, autor român și el, și pe bune! Cum e posibil ca o persoană reală să fie transformată în personaj de roman? Păi asta puteți afla din cartea Oanei Mujea, care e extrem de palpitantă și cu schimbări bruște de direcție!
Mulțumim pentru recomandare!
Inca un autor de care nici nu am auzit pana acum. Cred ca e si vina librariilor ca nu ii promoveaza, zau.