Recenzii cărți și filme

Cartea săptămânii – Necunoscuta din Berlinul de Est

Continuăm cu seria recomandărilor de lectură și de data asta vă aduc în prim plan Necunoscuta din Berlinul de Est, o carte apărută anul acesta, care se pare că a stârnit controverse. Am citit atât păreri pozitive, cât și negative, însă am vrut să mă conving pe propria piele. Pot spune că este prima carte a unui autor maltez pe care o citesc. Nu știam mare lucru despre această țară în afară de potențialul turistic, așa că paginile cărții au fost binevenite. Immanuel Mifsud s-a născut în 1967 în orașul Paola din Malta și este considerat liderul de generație al autorilor maltezi. Necunoscuta din Berlinul de Est e mai mult decât un roman de dragoste, e mai mult un roman a propriei căutări.

Erik Xerri, cunoscut actor de teatru din Malta, cunoaște o femeie în Alexanderplatz i petrece o noapte împreună cu ea. Din acel moment, este obsedat de imaginea Juttei Heim, femeia care i-a furat mințile. Întors în țara sa, continuă să îi scrie scrisori timp de 30 de ani, scrisori la care nu primește niciun răspuns. Face o adevărată obsesie și își propune mereu să o caute, dar mereu pare a fi un moment nepotrivit.

Erik retrăiește toate poveștile sale de dragoste, toate aventurile, căsnicia sa, divorțul, copilul său. Este un roman de căutare interioară, mai presus de căutarea Juttei. Femeile din viața sa și-au pus amprenta adânc, dar dincolo de chipul lor, Erik o vede tot pe blonda cu părul lung din Alexanderplatz. Pe lângă aceasta, războiul din țara sa, Zidul Berlinului, dărâmarea acestuia, cursul istoriei care înghite totul în jurul său și aruncă totul în uitare, toate fac parte din viața de zi cu zi. Oare care este scopul omului în viață? Profesia, succesul? Sau dragostea și liniștea interioară?

Necunoscuta din Berlinul de Est este o carte ușor diferită față de ce mă așteptam eu să fie. Aș fi pus pariu că e ceva lacrimogen, nu o introspecție de așa amploare. Dar uite că m-am înșelat și nu poate decât să îmi pară bine. Cartea o găsiți pe site-ul Târgul cărții, alături de alte titluri minunate, care merită citite.  Voi ce recomandări de lectură aveți pentru mine?

Comments

Cristina Dragomir
9 iulie 2019 at 14:09

printre cartile recent citite, cea mai buna mi s-a parut Marile minciuni nevinovate a lui Moriarty. Restul, nu prea sunt cine stie ce. Am inceput sa cam dau gres in alegeri, nu stiu ce e cu mine.



20 iulie 2019 at 22:53

Citesc acum o carte numita Printul Nemilos, nu stiu daca e neaparat pe stilul tau, dar ai putea incerca, aaa plus ca am facut o obsesie pentru Agatha Christie 😍



2 august 2019 at 20:31

Si mie mi-a placut acest roman.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *