De când mă pregătesc să scriu despre cartea asta… nici nu prea îmi găsesc cuvintele! Da, am primit coletul de la Editura Univers cu toate cele 4 volume și a durat fix câteva zile ca să le termin. M-a prins, ce să zic! Le-am tot văzut la alte fete, m-am și documentat un pic… cică mai bun decât 50 shades. Mă să fie! Calendar girl… nu înțelegeam la ce să mă aștept din titlu, dar pe parcurs m-am dumirit. Curioși? Vă previn că n-o să urmeze o lectură cuminte!

Dacă nu v-ați dat seama după imaginea de pe copertă, vă zic eu pe șleau – e o carte erotică! Da erotică rău! Toate cele 4 volume. Dar eu o să vă povestesc azi doar de primul. Mia este o tipă căreia îi plac motocicletele și tricourile cu inscripții. Ea a rămas doar cu tatăl și sora ei încă de la 10ani, când mama ei a plecat. Tatăl a apucat-o pe un drum greșit, cel al băuturii și al pariurilor, așa că a făcut o datorie de 1 milion de dolari. Este bătut de gorilele lui Blaine, cel căruia îi datorează banii și un fost iubit de-al Miei, și băgat în comă. Mia trebuie să facă rost cumva de acești bani, pentru că dacă tatăl lor moare, ea și sora ei, Maddy urmează. Se numește ”datoria supraviețuitorului” și nu ai cum să scapi de ea…

Mia găsește ca unică soluție angajarea ca damă de companie pe lună. De aici și numele de Calendar girl. Cine dorește să o aibă pentru o lună plătește 100 000 dolari, iar dacă întrețin și relații sexuale, ea primește un bonus. Nu este obligată, dar la cum ne dăm seama… n-o să reziste. Mai ales că masculii sunt unul și unul, clișeul suprem, și frumoși, și deștepți, și devreme acasă, și cu obiectul muncii cât casa. Da, știu… clișeu maxim!

În primul volum sunt prezentați primii 3 tipi, corespunzători primelor 3 luni – ianuarie, februarie și martie. Weston este primul, un tip care trebuie să țină admiratoarele departe de el. Mia rezistă … o zi, 2? Fără să intre-n … patul lui. A doua lună îi corespunde lui Alec, un pictor francez care o alege pentru a realiza o serie de picturi. A treia lună Mia ajunge acasă la Tony Fasano, managerul unui lanț de restaurante cunoscut, dar care este gay și-i este teamă să recunoască asta în fața familiei.

Fiecare lună are provocările sale, dar Mia este, normal, super woman, și le trece cu bine pe toate. Da, cartea e chiar plină de clișee, știu că mă repet, dar serios acum…îți e tare greu s-o lași din mână! Dacă nu te deranjează limbajul licențios și scenele mai mult decât fierbinți, de la limita incendiului… chiar o s-o citești pe nerăsuflate. Mia este cea mai cea, bărbații sunt super faini toți, totul se termină în general bine… e o carte pozitivă. Asta cred că mi-a plăcut cel mai mult la ea. Deși treaba cu damă de companie nu are ceva pozitiv în opinia mea.

Cartea o găsiți aici și recomandarea mea e să comandați toate volumele, pentru că o să vreți să știți ce urmează 😀 Voi ați citit Calendar girl? Cum vi se pare literatura erotică? Vă atrage sau vă feriți de ea?

6 Replies to “Cartea săptămânii – Calendar girl (vol. 1)

  1. Avand în vedere că venim pe lume în urma unor experiențe erotice, mi se pare normal ca erosul să facă parte din experiența acestei vieți. Cei care marginalizează aspectele erotice ale vieții nu fac altceva decât să se înstrăineze de ei înșiși, înstrăinare ce duce treptat la dezechilibru și suferință. Ca să se simtă acceptat, omul are mare nevoie de intimitate, iar intimitatea este eros. Recomand tuturor să cultive intimitatea de care au nevoie și să trăiască experiențele erotice în acord cu propria lor conștiință, nu cu ceea ce le-au recomandat cei din jur. Din acest punct de vedere, o carte erotică poate să fie o ocazie fericită de a da frâu liber imaginației și de a aprinde focul din jarul încă nestins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *