GabytzaRockNu am mai scris o recenzie de când… de vreo săptămână? Am o scuză bună! Cartea de azi, ”A cincea cupă”, are peste 700 pagini, și mi-a luat destul timp s-o citesc. Bineînțeles că între timp, după ce am terminat-o, am mai citit două cărți mai micuțe. Deci material pentru o scurtă perioadă pot spune că am.
Eram obișnuită ca povestirile cu Sherlock Holmes să fie scrise de Arthur Conan Doyle. Dar de data asta am avut parte de un scriitor nou, necunoscut mie până acum: Dan Simmons. Inițial n-am avut niciun fel de informație despre carte, dar când am văzut cât de groasă e, m-a cuprins un entuziasm teribil. Știți că-mi plac cărțile cu multe pagini. Iar cu asta m-am războit cam o săptămână, poate și mai bine. Romanul debutează cu imaginea lui Henry James, scriitor celebru, care vrea să se sinucidă. Un om misterios îl împiedică să facă acest lucru, descoperindu-l în persoana lui Sherlock Holmes. Fapt ciudat, de altfel, deoarece detectivul se presupune că a murit la Cascada Reinchenbach.
Celebrul detectiv își face un plan pentru a merge cu James în America. El se dă drept un explorator norvegian în fața prietenilor scriitorului, și asta pentru că vrea să investigheze moartea unei persoane din cerc, și anume a lui Clover Adams, soția lui Henry Adams. Aceasta s-a sinucis, cel puțin așa crede toată lumea, dar Holmes este convins de contrariul. Indiciile sunt prea puține: câteva cartonașe cu textul ”A fost asasinată” primite de membrii cercului ”Cele cinci cupe”, format din cinci persoane.
În același timp, Sherlock Holmes trebuie să dejoace și un plan de asasinare a președintelui Cleveland al Americii pe data de 1 mai. Asasinul, cel mai bun din lume, Lucan Adler, a mai avut o răfuială cu detectivul în Tibet. Ițele par a nu se descurca, deoarece toate trebuie aflate într-un timp foarte scurt.
Părerea mea despre cartea ”A cincea cupă”
La prima vedere, am zis că această carte este un roman polițist. Dar pe măsură ce l-am parcurs, am descoperit o combinație de mister cu informații istorice, literare, politice… e o adevărată enciclopedie! Sherlock Holmes nu e exact cum mi-l aminteam din povestirile lui Conan, Doyle, e parcă prea ambiguu, dar se descurcă în continuare să dezlege mistere. Henry James mi s-a părut, în schimb, un personaj dinamic. Dacă la început era într-o depresie, gata să-și ia propria viață, pe parcurs se descoperă, este capabil de lucruri pe care nu le credea posibile, și finalul îl găsește alt om, pregătit pentru o nouă aventură.
Cartea este lungă, e adevărat, poate părea prea greoaie, dar merită. O găsiți pe site-ul Nemira, unde mai găsiți o carte a acestui autor, care pare incredibilă. Lectură plăcută! Și o zi cât mai faină!