Cartea săptămânii – Dragă John

Fetele mele dragi, merit bătaie! Trăgeţi-mă de mânecă, sunt cu capul mai sus de nori, nu ştiu ce e cu mine. De fapt, ştiu. Ieri am finalizat examenul la muncă pentru obţinerea gradului de asistent cercetare, a fost şi ziua iubitului meu, aşa că am uitat complet că am de făcut recenzia pentru cartea săptămânii. Plus, a trebuit să mă duc să caut şi frigider, pentru că cel pe care-l am nu este al nostru. Şi nu ştiu voi, dar noi ne-am agitat de ne-a luat boala rea pentru un frigider care să fie şi încăpător, să aibă şi congelatorul mai mărişor…La naiba! Săptămâna trecută era s-o fac, ieri chiar am uitat complet!
Dar astăzi mă revanşez! Şi vă prezint repede-repejor “Dragă John”, de Nicholas Sparks.
Este vorba despre John, un tânăr care trăieşte doar cu tatăl său. Acesta se ocupă cu colecţionarea de monede şi nu întreţine o relaţie prea afectuoasă cu fiul său, viaţa sa desfăşurându-se după tipare bine stabilite. La un moment dat, John realizează că viaţa sa nu este una potrivită, umblatul în baruri zi de zi neaducându-i nimic bun, aşa că decide să se schimbe. Se înrolează în armată şi este detaşat în Germania.
Într-o permisie, venind acasă, el o întâlneşte pe Savannah, o fată venită în oraşul său ca voluntară, pentru a ajuta la ridicarea unor case. Între ei se naşte ceva foarte frumos, iar John încearcă să fie un adevărat gentleman şi să nu o forţeze pe Savannah să facă ceva ce nu-şi doreşte. Cei doi rămân împreună şi după terminarea permisiei lui john şi-şi promit să facă tot ce le stă în putinţă pentru a menţine relaţia.
Permisiile lui John se împart între tatăl său şi Savannah, dar aproape de terminarea contractului său în armată, ceva se întâmplă, şi din solidaritate cu ceilalţi, îşi prelungeşte perioada cu încă doi ani. La o perioadă, el simte o depărtare din partea fetei, iar aceasta îi mărturiseşte că şi-a găsit pe altcineva.
Tatăl lui John moare, el îşi doreşte să o mai vadă pe Savannah, află unde locuieşte şi o vizitează. Ea-i spune că s-a căsătorit cu un prieten foarte bun, dar că e are cancer şi este spitalizat. Exista o speranţă, dar era nevoie de foarte mulţi bani.
John şi Savannah suspină unul după celălalt chiar şi după atâţia ani, dar oare vor rămâne împreună? Răspunsul este în carte!

Încă o dată, mii de scuze pentru întârziere, şi vă invit să citiţi şi recenziile prietenelor mele:
Alina 
şi
Diana.

6 Replies to “Cartea săptămânii – Dragă John

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *