Recenzii cărți și filme

Cartea săptămânii – Ferma de perle negre

Ultima carte a unui autor nordic pe care am citit-o a fost atât de așteptată, dar totodată… atât de ciudată! Nu știu de ce, dar am constatat că Liza Marklund s-a hotărât să o lase pe Annika Bengtzon în urmă și să creeze mai mult o poveste de dragoste și mai puțin un roman polițist… Eram obișnuită cu faimoasa jurnalistă și belelele în care se băga mai mult decât cu o tânără de pe o insulă din Oceanul Pacific, sedusă și abandonată. Ferma de perle negre este povestea Kionei Matavera, o femeie ce se îndrăgostește de un suedez ajuns pe insula sa prin naufragiu. Romanul pare a fi mai mult o carte de dragoste, o căutare a identității proprii și o întâlnire dură cu lumea exterioară.

Nu mi s-a părut, în schimb, acel roman dur de care toată lumea vorbește. Da, Kiona decide să își părăsească copiii și să plece în căutarea lui Erik atunci când acesta este luat de pe insulă. Ajunge singură în America și trece prin foarte multe lucruri dificile, de care poate mulți s-ar fi lovit și ar fi hotărât să se întoarcă. Nu zic, dragostea e mare, dar parcă uneori lucrurile nu se potrivesc atât de bine ca în carte. E greu să găsești oameni care să te ajute, e greu să mai dai peste persoane care efectiv te culeg de pe stradă și îți plătesc spitalizarea. Nu zic, poate în America se întâmplă… deși mi-e greu să cred.

Îmi place, în schimb, cum romanul pune problema controlului economiei mondiale. Partea financiară e descrisă destul de interesant, iar perspectiva autoarei e chiar demnă de luat în seamă! Nu aș încadra romanul chiar în cărți thriller, ci mai degrabă în drame. Părerea mea e că povestea Kionei este destul de dureroasă, dar pe de altă parte ne dă imboldul de a continua în orice situație, indiferent de cât de greu e. Ferma de perle negre chiar e o noutate pentru această autoare, dar probabil că aș putea să mă obișnuiesc cu genul la un moment dat. Deși în secret sper să revină la aventurile Annikăi.

Pentru moment mai am un autor nordic în studiu, sper ca la el să găsesc exact ceea caut. Acele pagini de acțiune polițistă veritabile, care te țin pe jar și te fac să te întrebi ce urmează în secundele următoare. Nu spun că Ferma de perle negre e rea! Dar e diferită față de ce mă așteptam.

Comments

Stan Bianca
26 noiembrie 2019 at 18:40

Nu am citit nimic de un autor nordic dar cartea pare bună



Valeria Chertes
26 noiembrie 2019 at 19:02

Mulțumim pentru recomandare.



Cristina Dragomir
26 noiembrie 2019 at 22:55

si eu ma uitasem dupa ea pentru ca o gasisem la sectiunea thriller, dar descrierea nu m-a convins ca incadrarea ar fi corecta. Se pare ca am gandit bine.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *