Iar era să mă prindă ziua de vineri cu cartea nepusă pe blog! Și asta n-ar fi fost bine deloc, deja am renunțat la colaborarea de sâmbătă cu unghiuțele, pentru că mâine mergem la meci și weekendul s-a schimbat complet. Deci timp ciuciu. Adică nimic nou sub soare, cred că va trebui să mă obișnuiesc cu ideea. Nu prea îmi mai ajunge ziua pentru muncă, pentru blog, nu am mai făcut de mâncare de nu mai țin minte când, și de activități extra nu mai vorbesc! M-a dat peste cap schimbarea mea la sediu, aici termin la 4, noroc că mai e doar o săptămâna. Dar mai multe vă zic la momentul oportun. Acum hai să povestesc totuși despre o carte pe care-am terminat-o destul de repede, cu tot somnul meu din fiecare seară – Locuri întunecate, de Gillian Flynn. Dacă pare cunoscut, vă zic că a scris și Fata dispărută.
Gone girl mi s-a părut o super carte, mi-a plăcut mult și filmul. Dar Locuri întunecate e un pic diferită, deși dărâmă multe bariere psihologice. Într-o zi friguroasă de ianuarie, familia Day, adică mama și două din fiicele sale sunt găsite moarte. Toată lumea îl bănuiește pe fiul cel mare, Ben, pentru că faptul că este destul de inadaptat social. Există și o supraviețuitoare – fata cea mică, Libby. Pentru condamnarea lui Ben contează foarte mult și mărturia lui Libby. Aceasta n-a văzut ce s-a întâmplat, dar este influențată de ceea ce-i spun ceilalți.
După foarte mulți ani, Libby este contactată de un grup de oameni care nu cred că Ben este vinovatul. Astfel, Libby începe să facă spături, își caută tatăl, îl bănuiește și pe acesta, dar află și anumite lucruri despre familia sa. Ben era un tip anti social, care se bănuia ca a molestat câteva fetițe și era satanist. În esență, toată lumea minte și e greu să descoperi adevărul atunci când ceilalți își pun în cap să n-o faci. Dar cel mai grav e că viața unui om e în joc, iar lumea i-o poate distruge fără dovezi concrete. Bineînțeles că Libby află că Ben nu e vinovat de molestarea fetițelor, că ava o prietenă însărcinată, dar și că nu el e ucigașul familiei sale. Dar cine e cel vinovat? Cum va afla după zeci de ani ceea ce s-a întâmplat în acea zi de ianuarie?
Locuri întunecate e un thriller foarte bun, cu accente psihologice. Avem de-a face cu o tipă instabilă emoțional, incapabilă să se întrețină singură. Libby și dă seama de greșeala făcută, deci până la urmă îi vine mintea la cap, dacă pot spune așa. Reușește să afle ce s-a întâmplat deja, deși a încasat destul lovituri.
Uuuu! Nice! Ma declar tentata! 😀
trece-o pe lista lui mos craciun! :p
Am auzit de aceasta carte, dar nu am apucat sa o cumpar.
Imi place cand citesc parerea sincera a cuiva pentru ca asa imi dau seama daca merita sa cumpar sau nu acea carte.
si eu auzisem de ea, ii dadeam tarcoale, dar cand am primit-o a fost uau!