Ziua bună, oameni dragi! Oficial, s-au încheiat sărbătorile de iarnă. A trecut și Boboteaza, și Sf. Ion, deci de acum aștept primăvara. Și cred că nici nu mai am mult așa de așteptat, că în weekend a fost o vreme de vis, caldă și însorită. După cum se pare, ciuciu zăpadă anul ăsta. Se pare că trebuie să ne mulțumim cu aia artificială de pe pârtii. Totuși, noi mai avem o lună și ceva până mergem la munte, poate găsim și ghiocei acolo. Până atunci, însă, zic să ne bucurăm că ziua se mărește și să facem din ce în ce mai multe lucruri. Ținta mea pe Goodreads de anul ăsta este de 65 cărți, până acum am deja 3 citite, deci zic că începutul e promițător. Azi povestim despre încă o carte a lui Elif Shafak, și anume Palatul Puricilor.

V-am spus că autoarea îmi place maxim și chiar îi caut toate cărțile, m-a fascinat! După Cele 40 de legi ale iubirii și Bastarda Istanbulului, Palatul Puricilor e puțin diferită. Dacă în primele două, acțiunea se concentrează pe câteva personaje și are o oarecare omogenitate, aici este vorba despre foarte multe personaje și despre mai multe planuri narative care se împletesc.

Palatul Puricilor sau Palatul Bomboană, după cum este cunoscut, reprezenta, de fapt, cadoul unui negustor pentru soția sa cu mințile pierdute. În această casă imensă se strâng o mulțime de persoane, care mai de care mai diferite – Amanta Tristă, Tijen Igienă, doi frați gemeni care se ocupă de un coafor, o bătrânică simpatică și elegantă… sunt fel de fel de oameni, ale căror povești, inevitabil, se întrepătrund.

Palatul Puricilor este, pe bună dreptate, un O mie și una de nopți modern. Sunt mai multe povești reunite în aceeași carte, au o înșiruire logică, deși sunt diametral opuse, și le citești pe nerăsuflate, să vezi ce se întâmplă cu fiecare personaj în parte.Mie mi s-a părut o carte interesantă, deși nu are acea înclinație spre iubire ca-n celelalte două romane. Nu e la fel de scandaloasă, să spun așa, dar tot zugrăvește tare fain lumea musulmană.

Palatul Puricilor e a treia carte a lui Elif Shafak din bibliotecă, dar sper să nu fie și ultima! Voi ați citit ceva scris de ea? Ce-mi mai recomandați?

22 Replies to “Cartea săptămânii – Palatul puricilor

  1. Mă tentezi tot mai tare să urc cărțile lui Elif Shafak mai sus în lista priorităților, mai ales că Bastarda Instambulului o amân de foarte mult timp. Deocamdată am însă destul de multe cărți cumpărate anul trecut care așteaptă să fie citite.
    Cât despre provocarea de pe Goodreads… eu am menținut provocarea de 75 pe anul ăsta, chiar dacă anul trecut mi-am propus la fel și n-am atins numărul nici pe departe, dar sper să citesc mai mult în 2018. 😀

    1. sper sa te conving sa o citesti! tipa e geniala! mie mai mult decat bastarda istanbulului mi-a placut Cele 40 de legi ale iubirii

  2. Dupa titlu m-as fi gandit la o carte pentru copii. Multumim pentru prezentare. Nu am citit-o,dar o sa ma uit si eu dupa ea pentru ca pare pe gustul meu!

  3. Vorbind de purici, noi acum ne chinuim cu unul care l-am luat de la o pisica “dlaguta” pe dare a mangaiat-o bibi la o vecina 🙂 Nici macar nu stiu daca era pisica ei sau era una ajunsa prin curtea ei 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *