Pagini de zi si noapte Un blog ”cu de toate”

Pentru colaborări și alte informații

lenjerii de pat

2017 Reading Challenge

Gabytzarock has read 1 book toward her goal of 110 books.
hide

Comentarii recente

Arhive

Cartea săptămânii – Să nu te întorci niciodată

Ziua bună, oameni dragi! Sunt în vacanță, da, dar am avut grijă să programez totul din timp, ca să n-am surprizele din anii trecuți și să rămân fără articole postate timp de ceva vreme, mai ales că și când mă întorc intru direct la muncă și nu prea pot să vă povestesc nimic încă. Plus că, știți cum e, și fetele au mai zis, când te întorci din concediu, nu mai ai clar chef de nimic. Dar pentru că tot am să vă arăt una-alta, zic să începem și cu o carte citită în ultima vreme, continuarea de la 61 de ore a lui Lee Child, și anume Să nu te întorci niciodată. Mi-a plăcut prima mea carte din seria Jack Reacher, așa că nu mă mai pot desprinde de ea acum și iau tot ce prind și a apărut la noi.

După cum observați, cartea a fost și ecranizată, așa că abia aștept să văd și filmul cu Tom Cruise. Cred că e destul de bun, dacă e să judec după carte. Jack Reacher este un fost militar din Armata Statelor Unite care colindă țara în lung și lat și duce la bun sfârșit diferite misiuni, implicându-se și în cazurile poliției. Tocmai de aceea, după ce rezolvă un caz din Dakota în care a fost ajutat de actualul comandant al unității pe care el a condus-o cândva, Susan Turner, decide că vrea s-o cunoască.

Totuși, în momentul în care ajunge în biroul acesteia, dă peste altcineva, care îl acuză de două fapte grave – lovituri cauzatoare de moarte și un proces de paternitate. De asemenea, și Susan este acuzată de luare de mită și închisă. Urmează un joc de-a șoarecele și pisica, în urma căruia cei doi evadează și încearcă să scape de multitudinea de oameni de pe urmele lor. În același timp, au alături subalterni loiali și fac tot posibilul să-și dovedească nevinovăția.

Mi-a plăcut la nebunie această parte, te ține în alertă și nu te plictisești, deși cartea are peste 500 de pagini. Lee Child a creat un erou puternic, de neclintit, și totodată care-și dezvăluie partea sensibilă, să zic așa, în această carte. Dacă nu avea și el o inimă, credeți că venea pentru Turner? Adică totuși… dragostea e oarbă! Și ideea de a te îndrăgosti sau a fi atras de o voce atât de mult încât să vrei s-o scoți la cină pe posesoarea ei… mi se pare destul de wow.

Să nu te întorci niciodată e un roman polițist autentic, implică mai multe entități ale statului și arată că nu doar la noi e corupția în floare, ci și prin alte părți. Clar vreau să citesc mai mult, acest autor chiar scrie bine! Voi ați citit ceva cărți ale lui Lee Child? Dar filmul? Vi se pare cunoscut?

Recenzie – Trilogia Alba ca Zăpada

Recenzie – Falconer (John Cheever)

32 thoughts on “Cartea săptămânii – Să nu te întorci niciodată”

  1. Romane polițiste nu am citit până acum, dar toate au început, nu? Trailerul la filmul realizat după carte pare tentant, posibil cartea să depășească filmul, așa cum se întâmplă mereu. Tu ce crezi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

© 2017 Pagini de zi si noapte All Rights Reserved   

Theme Smartpress by Level9themes.