Ziua bună, oameni dragi! Aveam nevoie de minimum 3 zile libere după ”escapada” din weekend, despre care nu am apucat să vă zic prea multe. A fost fain, atâta spun, dar obositor. Cu toate astea, mi-am descoperit și anumite similitudini cu fostul campion de F1, Michael Schumacher :)) Dar, trecând peste acestea, am zis să începem săptămâna cu voie bună și cu lectură, că doar ea ne mai salvează din orice! Săptămâna trecută am primit câteva cărți de la Editura Casa, atât pentru mine, cât și pentru nepoții mei. De fapt, pentru cea mică. Ea cred că ar fi mai fascinată, cel mare are nevoie de ceva mai antrenant. Și ce mi-am ales eu e super util, așa că hai să vi le prezint!

Animăluțe pentru copii

Unde trăiesc animalele este o carte foarte drăguță, ilustrată toată. Este o lectură ce se recomandă copiilor peste 2 ani și vă spun sigur că cei mici o s-o adore! Atât coperțile, cât și paginile, sunt realizate din carton gros, deci va rezista eroic oricăror ”intemperii”. Personajele principale, Matei și Laura, se plimbă prin cât mai multe locuri cu animale – la zoo, la fermă, în parc, pe munte, luând contact cu cât mai multe dintre ele. Astfel, cei mici descoperă cum se numesc animalele, care sunt, cum arată, de fapt. Pe lângă asta, fiecare zonă, ca să zic așa, are anumite unelte specifice – vezi ferma de cai.

Aranjamente florale minunate pentru orice anotimp

Aranjamente florale moderne este una dintre cărțile cele mai utile pe care le-am cumpărat în viața mea! În paginile ei am găsit structurate pe anotimpuri diverse idei de decorațiuni. Să vă zic că deja mi-au picat ochii pe un suport de lumânări în note de toamnă? Asta ca să nu menționez coronițele de Crăciun! Anul ăsta clar mă pun pe treabă! Îmi place mult ideea de a face ceva specific vremii de afară, cu materiale din natură, pe care le găsești la 2 pași.

Cum să facem poze mai frumoase?

Ghidul fotografiei de produs de la Editura Casa este o carte foarte bine structurată, cu informații esențiale despre cum să facem poze frumoase anumitor produse. Bloggerițele știu despre ce vorbesc, noi mereu încercăm să ne perfecționăm. Produsele pe care le folosim și pe care vrem să vi le arătăm trebuie să iasă minunate, să surprindă ce e mai important. Tocmai de aceea, acest ghid vine în completarea cursului de fotografie pe care deja îl fac. Este o carte care mi-a stârnit interesul nu atât prin pregătirea decorului, cât mai ales prin prelucrarea fotografiilor.  

Aceste cărți de la Editura Casa sunt binevenite în biblioteca mea. Cărțile pentru copii sunt variate, găsiți pe site-ul lor o mulțime de titluri sau de ce nu, pachete complete. Sunt un minunat dar, mai ales că vin cât de curând și sărbătorile. Părerea mea este că cei mici ar trebui obișnuiți cât mai devreme cu cititul, trebuie să le insuflăm această pasiune, pentru că mai târziu va fi mai greu. Voi ce părere aveți? Cum îi faceți voi pe cei mici să citească?

35 Replies to “Cărți pentru mici și pentru mari de la Editura Casa

  1. Chiar trebuie sa cumpăr niște cărticele pentru cei mici, mai ales ca cel mare va merge la grădiniță… Iar pentru cea mica voi cumpara cu siguranță câteva cărticele cu povesti.

  2. Sunt tare curioasa despre cartea cu fotografia de produs, cred ca noua bloggerilor ne-ar fi de mare folos informatiile din aceasta carte! 😀

  3. cartea cu animale ma atrage si pe mine pentru nepotica mea. N-are inca 2 ani, dar e la ‘avansati’ cumva si ii plac tare mult cartile, de care chiar are grija. Ghidul fotografiei de produs il am si eu si am invatat cate ceva de prin el…

    1. zic ca ghidul ala chiar merita din plin! nu de alta, dar trebuie sa ne perfectionam, nu sa stagnam la poze facute in decor nepotrivit sau mai rau, fara!

  4. Toate 3 cartile mi se par extrem de utile. Cred ca pititcul meu ar fi incantat de cartea cu animale iar eu as sta minute in sir cu ochii pe cea cu decoratiuni, asta e sezonul in care imi place sa am casa plina cu lucruri de acest gen.

  5. Cartea Unde traiesc animalele o avem si noi, iar copilul este foarte incantat. II place cel mai mult din tot pachetul pe care l-am primit.

    1. da, chiar e super draguta cartea, numai buna pentru copii nazdravani, asa ca al tau. nu te-a luat dupa el in cautare de animale? :)))

  6. Eu sunt super incantata de carti, fie ele pentru adulti sau copii. Vreau sa-i insuflu iubirea pentru ele si fetitei mele. De la editura Casa inca nu avem niciuna, dar sunt tare dragute, colorate si super accesibile.

  7. Ghidul fotografiei l-am strudiat si eu. Mi se pare interesant si chiar am invatat cateva trucuri de acolo. Referitor la carticica de copii mi-am luat-o si eu. Abia am primit-o si fetita mea este atrasa de ea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *