Neața bună, oameni dragi! Final de săptămână, mă prinde iar pe drum! Azi particip la cununia civilă a unei prietene foarte dragi, apoi plec la Pitești pentru nunta celei mai bune prietene a mea din liceu. Îmi pare bine că am reușit să păstrăm legătura chiar și după atâția ani. Îmi pare bine că mai sunt oameni pe care-i agreez și care nu m-au dezamăgit. Îmi pare bine că prietenia mai este importantă pentru cineva! Ca să fiu și eu cât de cât în ton, am zis să mă pregătesc din timp. Și cum la machiaj mă mai pricep, hainele le-am ales deja, au rămas unghiile. Asta e marea mea problemă de obicei, pentru că nu am răbdare de ele. Și de când nu mai iau seleniu, parcă au început iar să se rupă 🙁 Tocmai de aceea am zis să apelez de data asta la unghiile cu gel.

Mi-a fost mereu teamă să încep să pun unghii cu gel. Nu știu de ce, am considerat că e extrem de complicat și nu m-aș descurca. Dar atunci când am primit kit-ul starter #2 de la Base One, i-am dat o șansă. Are în componența sa cam tot ce ai nevoie pentru a realiza manichiuri superbe. Hai să detaliez un pic:

  • 1 Lampa UV 36w cu 4 neoane incluse/timer 120secunde/tăviță detașabilă
  • 1 Nail Prep Base One 9ml
  • 1 Primer Base One 9ml cu uscare în aer liber
  • 1 Gel UV  Constructie – Builder 15g Base One Clear/Pink/French Pink
  • 1 Gel UV Cover Camuflaj 15g Base One ( nuanțele Cover Ligth,Cover Medium)
  • 1 Gel UV Color  5gr Base One (white angel sau bianco extremo)
  • 1 Gel UV Color  5g  Base One  Hot Fire
  • 1 Gel UV Color  5g  Base One   Black Jack
  • 1 Gel UV Top Coat Base One
  • 1 Ulei cuticule
  • 1 Degresant Base One 90 ml
  • 1 Lipici tipsuri 10g
  • 2 Pile manuale unghii
  • 2 Pile Buffere cu patru fețe
  • 1 Set 10 bețe portocal
  • 1 Set de 200 șervețele
  • 100 șabloane fluture
  • 1 Periuță de praf
  • 12 butoiașe cu sclipici
  • 1 Carusel decorațiuni pietricele multicolore
  • 1 Carusel decorațiuni alte modele
  • 1 Penseta tipsuri
  • 1 Penseta curbă C
  • 1 Set 15 Pensule manichiură
  • 100 Tipsuri Naturale
  • 1 Clește de tipsuri.
Cum am realizat prima mea manichiură cu gel?

Din tot setul de la Base One, am avut ghinionul să îmi lipsească tipsurile, dar sunt sigură că a fost o eroare, nicidecum ceva dorit. Oricum, până la tipsuri mai am. Momentan nu m-am încumetat decât să aplic gelul de unghia proprie. Nu mă bag încă în construcții, întâi trebuie să învăț regulile de bază și să o iau cu începutul. așa că mi-am luat inima în dinți și am pus totul la treabă!

Am început cu tăierea unghiei la forma dorită, pilirea colțurilor și a stratului superior al unghiei, pentru a-i lua luciul. Am curățat cuticulele, am degresat unghia, am aplicat soluția preparatoare, apoi primerul. Cu una din pensule am aplicat gelul și am lăsat 2 minute în lampa UV. Am pus straturi foarte subțiri, nu am vrut să am surprize prima dată. Am aplicat al doilea strat de gel și am pus iar la lampă. Am șters cu cleanser, am aplicat top coat și am încheiat cu ultima tură la lampă. Ce a ieșit? O manichiură naturală. Și parcă acum nu mă mai tem că se rup iar unghiile de la primul milimetru crescut.

Acest kit pentru începători de la Base One chiar merită încercat! Ai tot ce ai nevoie la nivel basic, poți începe de undeva. Tutoriale sunt o mulțime pe net, dar nimic nu se face fără exercițiu. Așa că ce e mai important e să ai timp și răbdare pentru a putea exersa. Eu stau cam prost cu ele, dar mă voi strădui să nu las totul în punctul ăsta.

Mă bucur că am încercat și asta. Mi-ar fi părut rău dacă după experiența cu oja semi nu aș fi încercat și gelul. Cred că unghiile cu gel sunt frumoase mai ales când vorbim de unghia ta. Arată elegant și nici nu durează mult până realizezi manichiura! Voi ați avut până acum unghii cu gel? Cum vi s-au părut? Ce sfaturi îmi mai puteți da? Am făcut bine sau am sărit vreun pas?

14 Replies to “Cât de complicat este, de fapt, să pui unghii cu gel

  1. Eu vreau sa incerc sa pun pe tips in weekend-ul asta, sa vedem ce imi iese. Greu nu este, dar e migalos. Eu nu stau prea bine cu rabdarea, dar am nevoie de unghiute frumoase si ale mele nu prea mai rezista.

  2. Am încercat și eu acest kit. Cred că e destul de accesibil și are destul de multe accesorii pentru începători. Finish-ul toap-coat-ului este absolut superb și strălucitor. Acum mi-am luat semi de la ei și nuanțele sunt superbe, oferind mai multă ușurință la crearea unghiuțelor frumoase. Si eu am nuntă azi și am ales să port manichiura aka Base One. ♥️

  3. Eu tot aceiasi pasi ii urmez, numai ca le dau culoare unghiilor cu oja semipermanenta, apoi inchei cu un strat subtire de gel. 😁

  4. Am tot avut puse unghii cu gel, dar am avut și manichiura cu oja semipermanenta. Nu mi le-am făcut eu singură niciodată dar am avut noroc cu fetele la care am mers. Îmi place cum arată manichiura după și cum se simt unghiile. Dar și rezistența lor îndelungată. Mai rea e senzatia de sensibilitate după ce dai gelul jos atunci când deja au creScut prea mult și se cunoaste urat la rădăcina. Bravo pentru cum ți le-ai făcut! Arata fain!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *