Ziua bună, oameni frumoși! Mai e puțin și primesc cutia de la LookFantastic pentru luna ianuarie, dar eu nici pe cea de decembrie nu v-am arătat-o. O să repar asta acum și sper să vină și următorul beauty box foarte, foarte repede. Nu de alta, dar îmi plac foarte mult produsele lor și am descoperit câteva excelente, de care nu mă pot despărți. În luna decembrie, cutiuța a conținut 6 produse din toate categoriile – makeup, skincare, haircare. Și cu toate am făcut treabă bună!

Îmi place la nebunie cum ambalează ei cutiile acestea de frumusețe. Luna asta am avut o cutie neagră, cu detalii aurii. Arată festiv și poate fi și o idee bună de cadou! Mie abonamentul mi se pare acceptabil în condițiile în care unele produse mă țin și mai mult de o lună. Oricum, iar am strâns multe creme și chestii, trebuie să pun pauză la alte cumpărături. Deci aceste cutii vor fi binevenite pentru că vin în mare parte în format travel-size.

What is in the box???

În cutia de decembrie am găsit următoarele:

  • o cremă de ochi full-size (10ml) de la Avant – Pro Radiance Brightening Eye Final Touch. Cică valoarea ei ar fi de 98 lire, nu știu ce să zic, încă mai am jumătate din cea de la Revolution Skincare, așa că o mai las pe bară. Totuși, am desfăcut-o și are o textură foarte lejeră.
  • o pensulă cu capăt dublu de la Brushworks – aceasta valorează 4 lire și e super utilă
  • un fixativ Percy & Reed – Reassuringly Firm Session Hold Hairspray (50ml) – nu sunt mare fană fixative, dar pe acesta l-am folosit o dată și mi s-a părut destul de ok, parcă zic eu că nu a îmbâcsit părul atât de rău. Valoare – 2,5 lire
  • primer de la Jecca Blac, Glow Drops –Champagne (20ml) – personal, mie mi se pare că arată mai mult a iluminator decât a primer… dar o să îl încerc și așa. Pe anul ăsta încă nu m-am machiat :)) Valoare – 16 lire
  • fard de pleoape Petal to the metal de la The Balm – foarte interesant, cremos, nu curge, abia aștept să mă joc mai mult cu el. Valoare – 7 lire
  • ser de la Medik8 – Hydr8 B5 Liquid Rehydration Serum (10ml) – conține acid hialuronic și pantenol și e fix ceea ce îmi doream pentru noul an – hidratare!!! Valorează 13,33 lire, iar eu deja am început să îl folosesc.
Făcând un calcul, cutia asta cică ar conține produse în valoare de aproximativ 140 de lire. Nu știu dacă o fi sau nu o fi, cert este că sunt produse tare faine, care satisfac orice dorințe. În plus, eu nu le-am mai încercat. Așa că e win-win. Abia aștept să văd ce mă așteaptă în următoarea cutie!!! Clar acesta va rămâne un serviciu pe care îl voi avea și anul acesta. Voi aveți abonamente la cutii de frumusețe?

13 Replies to “Christmas Box by LookFantastic

  1. Doamne ce frumos arata! Si daca trimiteau doar cutia, fara produse, tot era demential :)) Sa te bucuri de toate produsele! O astept cu nerăbdare si pe cea de luna aceasta, sa nu o mai tii ascunsa de noi 😀

  2. Ce cutiuță atrăgătoare! De la The Balm am încercat mai de mult câteva produse, dar fard de pleoape nu.
    Nu mi-am făcut abonamente la astfel de cutii pentru că nu am găsit opțiuni 100% cruelty-free și vegane. Sper să apară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *