Recenzie – Colecționarul de obiecte pierdute

Zi frumoasă, oameni dragi! Sper că vă bucurați și voi de lectură cel puțin la fel ca mine. În cadrul evenimentului Danube Bloggers Meet am avut parte de sponsori generoși, printre care și Grupul Editorial Rao. Nici nu vă pot spune cât de încântată am fost de faptul că am primit de la ei nu una, ci chiar 3 cărți! Astăzi vreau să vă povestesc câte ceva despre Colecționarul de obiecte pierdute, o carte ce m-a impresionat nu doar prin conținut, ci și prin design, copertă, absolut tot. Deși nu are nimic de-a face cu genul pe care îl citesc de obicei, cartea este un moment de respiro. Mai ales în această perioadă, vă îndemn să visați și voi!

Ruth Hogan, autoarea acestei cărți, a avut partea ei de durere în această  viață – a avut un accident de mașină ce a forțat-o să-și reducă programul de lucru la jumătate. Ulterior a fost diagnosticată cu cancer și în perioada chimioterapiei a scris acest roman de debut. E ca o rază de speranță. Eu așa l-am perceput, ca pe ceva dulce în viața noastră.

Colecționarul de obiecte pierdute – mai mult decât o poveste

Cartea se întinde pe două planuri temporale – unul în perioada noastră, iar celălalt cu ani în urmă. În vremea noastră, Therese primește o moștenire de la șeful ei, care a decedat, precum și o misiune. Anthony, un scriitor renumit, și-a pierdut iubirea vieții cu mulți ani în urmă. În posesia sa au ajuns diverse obiecte, iar treaba Theresei este să găsească proprietarii acestei colecții. Poate părea o sarcină dificilă, dar când în viața ei anostă apar prieteni noi, speciali, precum și dragostea însăși, e mult mai ușor!

Colecționarul de obiecte pierdute îți imprimă o stare de liniște, e genul de carte pe care aș citi-o împreună cu o cafea și ceva dulce. Stilul e simplu, iar planurile narative se întrepătrund la un moment dat, însă fără a aduce o poveste greoaie. E genul de carte ce se citește foarte repede, în câteva ore.

Indiferent că ești fan al poveștilor de iubire sau al chestiilor mai întunecate, așa ca mine, această carte îți va ajunge un pic la suflet. Stilul seamănă oarecum cu cel al lui Agnes Martin Lugand din punctul meu de vedere. Este poate aceeași înșiruire de clișee, dar care îți produc o stare de bine. Colecționarul de obiecte pierdute rămâne o carte ce te va binedispune în mod cert. Voi ați citit-o? Vă atrage subiectul?