Hai, nu o luați în tragic, că mai e puțin de tot! Încă 2 săptămâni și jumătate și cred că mă și duc la sală! Eu așa aș vrea, acum depinde cum e cu timpul, ce program voi avea la job. Până una-alta, mi-am luat pentru acasă benzi elastice și o roată pentru abdomen, pot spune că mă dor toți mușchii, dar vreau să mă țin de ele! Dar gata cu laudele, hai să vă zic ce produse poți folosi pentru un make-up lejer atunci când faci sport. Nu e cazul de smokey eyes, nu e cazul să folosim un fond de ten cu acoperire mare. Dar chestii de bun simț, gen un bb cream, un rimel sau ceva pentru buze (nu ruj roșu!) sunt chiar ok.

Despre Farmasi nu știam mare lucru până la evenimentul Danube Bloggers Meet, dar au avut grijă să mă surprindă! De atunci au mai intrat în colecția mea și glossurile Miss Sparkle, care sunt demențiale. Dar despre ele, altă dată. Acum vorbim despre gama BeFit, care se poate folosi la sală fără probleme. Conține toate produsele necesare – BB Cream în două nuanțe, mascara waterproof, cerneală pentru buze, gel pentru sprâncene și spray fixator. Bonus, am primit și un parfum foarte apreciat – Ruya. Dar le luăm pe rând!

BB Cream – cremă hidratantă colorată în două nuanțe

Au o formulă rezistentă la apă și transpirație, dar totodată lasă pielea să respire. E adevărat, nu le-am testat în condiții de sport, ci de zi cu zi. Dar au făcut față cu brio. Acoperirea nu este foarte mare, vorbim totuși de un BB Cream, nu de un fond de ten. Ei zic medie, eu zic mai degrabă mică spre medie. Dar lasă un aspect plăcut! Cele două nuanțe, 01 Light și 02 Medium, sunt naturale și se pretează pe un ten deschis sau o idee bronzat. Foarte puțin, nu ceva creol, acolo deja iese din sfera lor. Personal, cred că optez pentru nuanța 02, cred că merge mai bine pe timp de vară.

Produse pentru machiajul ochilor

Cine zice că în condiții de sport nu poți folosi mascara? Ba din contră! Sincer, e preferata mea, e produsul de care nu aș putea să mă despart. Tocmai de aceea, variantele waterproof mi se par excelente pentru orice ocazie. Nu e o mascara care să facă genele wow. Dar le face să arate bine și asta cred că contează cel mai mult!

Fără mascara
1 strat de mascara BeFit
2 straturi mascara BeFit

Diferența între 1 strat și 2 nu mi se pare wow. Dar cel puțin arată decent și chiar e o soluție bună pentru persoanele care nu vor să renunțe la make-up, dar nici nu vor să aibă ochi de panda când încep să transpire.

Tot în cadrul ochilor sau sprâncenelor, de fapt, intră și gelul transparent. Care mi se părea o invenție inutilă în trecut, dar acum îl apreciez enorm. Pentru că fixează firele răzlețe la locul lor. Pentru că nu te murdărești de culoare. Pentru că arăți bine fără prea mult efort. Și da, e de un real folos celor care nu se pricep cu paletele alea de fard și ceară.

Un produs nou și inovator – cerneală pentru buze și obraji

Ha! Nici nu am prins ideea despre acest produs până nu l-am desfăcut și am văzut exact ce face. E drept, eu l-am folosit doar pe buze, cu obrajii nu stau prea ok, nu mă pricep să le dau culoare. Mi-e că pun prea mult și o să arăt ca un clovn. Dar pe buze, chestia asta chiar face treabă interesantă! Mai exact, e un fel de ruj lichid, dar care nu e ruj. E o soluție care o dată aplicată, se usucă și pătează buzele, practic. Rămân ușor colorate, fără a exagera, și fără a se lua la contactul cu pielea. Produsul se duce în timp. Dacă mănânci sau bei, da, nu durează foarte mult. Dar pentru sală sau sport în aer liber, rezistă ora aia.

Fără ruj sau alte produse de colorare
Cu cerneala de buze BeFit

Da, poate că diferența nu e majoră și nici nu e cea mai cea nuanță, dar pentru mine, care uit mereu să aplic un ruj, poate fi o soluție minunată! Și iese în evidență, vă zic sigur, se vede că ai ceva pe buze. E chiar un produs inedit și foarte util!

Și să nu uităm să ”închidem” machiajul, mai ales că facem sport

Multă lume nu e încă familiarizată cu spray-ul de fixare, însă sunt de părere că e un must-have! Mai ales când facem sport, machiajul trebuie să se fixeze pe ten, să nu curgă. Tocmai de aceea există acest produs, ca să îl aplicăm la final, și să ”sigileze” produsele în ansamblul lor.

Pe lângă toate acestea, un deodorant bun și un parfum de excepție!

Apa de parfum Ruya mi-a intrat la suflet din prima clipă! Este pur și simplu un amestec zemos de iasomie, tuberoza, boabele de cacao și de tonka. E un parfum floral minunat, care m-a cucerit instantaneu. Nu este greoi, ba din contră, se potrivește perfect pe temperaturi mari. Vine într-un recipient de sticlă de 50 ml, iar persistența sa este foarte bună, de câteva ore. Merită din plin!

Cu alte cuvinte, am povestit cam tot ce se putea despre gama BeFit de la Farmasi! Sper că v-am convins să luați o decizie, mai ales că prețurile sunt extrem de prietenoase. Merită din plin, mai ales în perioade de sport intens, dar nu numai. Voi ați folosit până acum produse Farmasi? Care sunt preferatele voastre?

11 Replies to “Cu ce să te machiezi când faci sport?

  1. Am avut doar doua rujuri mate de la ei si din pacate nu faceam casa buna, doar ca eu am problema vesnica a buzelor uscate si probabil ca de aici si faptul ca nu ne am inteles.

  2. Și mie îmi plac tare mult produsele din gama Be Fit, dar cel mai tare m-au surprins mascara și gelul pentru sprâncene. Cât despre parfum… E mirific! Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și să persiste atât de bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *