Ziua bună, oameni faini! Ne apropiem cu pași repezi de weekend! Nu știu la voi cum e, dar la mine cel puțin sâmbăta e zi administrativă. Asta înseamnă curățenie, spălat rufe, făcut mâncare, atunci în general am timp. Și am și eu anumite activități preferate, ce credeți? Fac curat în baie și în bucătărie, dar nu mă pune să șterg praful! Urăsc treaba asta. În schimb, pot da cu aspiratorul zile în șir. Nu am o problemă cu asta. Nu așa sunteți și voi, faceți niște lucruri mai ușor decât altele? Cei de la Sano au fost extrem de faini ca de fiecare dată și la evenimentul din martie ne-au oferit câteva produse pentru o curățenie mai ușoară.

Am o mulțime de produse de la ei, de la detergentul Sano Maxima, împreună cu balsamurile, pe care le ador, până la odorizantul colorat de WC Sanobon. În plus, acum mi-au venit în ajutor soluția de podele (pe care am mai avut-o), dar și spray-ul pentru praf și odorizantul de încăpere din aceeași colecție splendidă cu balsamurile. Trebuie să îmi refac stocurile și de AntiKalk, și de Sano Forte, dat fiind faptul că-s produsele indispensabile în orice baie și bucătărie.

Spray-ul de praf este antistatic și recunosc, l-am folosit doar o dată eu, pentru că nu sunt responsabilul cu praful în casă 😀 Am ajutor de nădejde! Încercăm să ne împărțim sarcinile, așa că el ia aspiratorul și praful, și eu ce rămâne. De multe ori ajung să și aspir, dar nu e panică. Adevărul e că ne intersectăm cam rar cu curățenia. Nu ne nimerim liberi în același timp de prea multe ori. Soluția de podea curăță impecabil, lasă un parfum discret și nu rămân dâre pe podea după utilizare.

Odorizant de cameră Blue Blossom

După ce m-am îndrăgostit de balsamurile din Perfume Collection, să văd și odorizantul de cameră la fel a fost o surpriză! Blue Blossom înseamnă briza dimineții, apa proaspătă și miresme florale primăvăratice. Doar 2-3 pufuri și mirosul deja circulă dintr-o cameră în cealaltă și persistă ceva timp! Are o aromă minunată! Și-a câștigat statutul pe podium, după dero și balsam!

Brandul Sano a câștigat din ce în ce mai multă notorietate pe piața noastră și a dezvoltat produse noi frecvent. Adevărul e că mereu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor cu produse calitative! Pentru mine rămân brand favorit în materie de produse de curățenie! Nu m-au dezamăgit niciodată! Voi ce produse iubiți din gama lor?

10 Replies to “Curățenia este mai ușoară cu Sano!

  1. Balsamurile de rufe imi plac foarte mult si solutia de spalat pe jos, au produse destul de accesibile la pret si de calitate! 😍

  2. Au produse tare faine cei de la Sano. Eu folosesc solutia pentru pardoseli cu portocala, solutia pentru geamuri si un produs foarte bun pt aragaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *