Neața bună tuturor! V-am vorbit și luna trecută despre cursul de fotografie digitală de la Eurocor la care m-am înscris și de cât de entuziasmată sunt de el. De când am luat DSLR-ul am încercat să-l exploatez la maxim, însă e clar că nu te naști învățat și nici cartea aia a lui nu e pe înțelesul tuturor. E destul de complicat să umbli prin meniul aparatului fără să te încurci și să nu mai ști unde ai intrat și ce setări ai făcut. Da, it happened to me. Dar acum încep să deslușesc încet-încet misterele fotografiei și ale aparatului, deci am toate șansele să iasă ceva frumos de acum încolo. Am primit și modulul 2, cu lecțiile 3-4, nu am reușit să parcurg chiar tot, mai am de revenit asupra unor lucruri, dar în mare, am citit și m-am instruit și de data asta.

În cadrul acestor lecții am învățat destul de multe lucruri, sunt informații despre distanța focală a aparatului, care mie mi-a dat bătăi de cap, despre întreținerea aparatelor și modurile presetate. Am văzut eu rotița aia care are mai multe moduri de fotografiere, dar cine a stat vreodată să vadă exact ce și cum? Modul automat e cel mai ușor și la îndemână de folosit, dar nu e mereu cel potrivit. Tocmai de aceea e important să știm cum să setăm parametrii, de câtă lumină e nevoie sau distanța focală potrivită tipului de fotografie pe care îl dorim – peisaj, portret.

La finalul fiecărei lecții am câte o temă, pe cea de la lecția 3 am și terminat-o, o mai am pe cea de la lecția 4. Deja suntem puși la treabă, la pozat, așa că trebuie să ies la plimbare și să mă joc cu setările aparatului. Ce îmi mai place e că la finalul lecției ai și o recapitulare, iar la finalul modulului am un dicționar de termeni de specialitate.

Da, începutul mi se pare mai complicat, și încă am o mulțime de învățat, dar sunt sigură că pas cu pas le voi stăpâni. Mai greu e cu exersatul, necesită timp, iar afară, dacă sunt cu Aki, îmi e greu să mă concentrez și pe aparat. Da, așa e când ai câine mic! Dar, zic eu că mă perfecționez.

De ce am ales aceste cursuri la distanță și vi le recomand și vouă? Păi pentru că obțineți certificat recunoscut, pentru că nu depindeți de un program fix, nu trebuie să fiți în cutare sală de curs, studiați în ritmul vostru, când aveți voi timp. Mi se pare o idee super, mai ales că cei de la Eurocor au foarte multe cursuri din care puteți alege, de la limbi străine până la vânzări, marketing sau design.

Nu strică niciodată să ne perfecționăm într-un anumit domeniu sau să învățăm ceva nou. Ba chiar ne-ar putea ajuta un curs nou, o calificare în plus. Așa că eu vă urez spor și sper să vă deschid setea de cunoaștere! Fie că alegeți Eurocor sau alte metode, nu încetați să învățați și nu permiteți să vă plafonați!

36 Replies to “Cursurile la distanță de la Eurocor – de luat în calcul!

  1. Foarte adevărat! E foarte important invatatul, cunoașterea… Intr o zi ne va fi foarte util toate aceste lucruri pe care le invatam in prezent… Spor la invatat!

  2. Succes! Ma astept dupa ce termini cursul si iti vei lua un aparat performant(sau poate ai) sa ne uimesti cu pozele facute.

  3. Si eu am ales cursurile de la Eurocor din aceleasi motive si pana acum am terminat cursul de machiaj si l-am inceput pe cel de engleza intermediar. As mai vrea sa fac un curs hobby, dar inca nu stiu care.

    1. nu, are notiuni teoretice, baza. depinde de la aparat la aparat ce setari are. al meu are o ditamai cartulia…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *