Ziua bună tuturor! După cum v-am mai spus ador conceptul de beauty box. Și există unul constant și destul de accesibil, cel de la Lookfantastic. Am mai avut acest abonament la cutiuța de frumusețe acum 2 ani și chiar mi-a plăcut, am primit tot felul de produse faine pentru suma de 80 lei pe lună. Mi se pare o treabă foarte bună, pentru că folosesc ceea ce primesc și descopăr și branduri noi. De data asta am făcut un abonament pe 3 luni care s-a terminat acum, în martie, însă mai fac o pauză de o lună-două, apoi bag iar. Aștept să ajung acasă întâi, să am unde să mă desfășor. Glumesc, de fapt, am și consumat deja câteva din produsele primite din ianuarie până acum.
Cutiuța de frumusețe de ianuarie
În ianuarie am primit 6 produse, dintre care unul singur nu mi s-a potrivit. Este vorba despre masca de păr cu cocos și smochine. Nu că nu ar fi bună, însă mie mi se încarcă părul de la orice produs suplimentar. Mai repede îl voi dărui cuiva cu părul lung. În schimb, celelalte chestii sunt super! Gelul de duș miroase demențial, l-am păstrat și l-am avut în concediu. Crema de ochi o va urma pe cea pe care o am în uz acum, are o textură de gel super răcoritoare. Îmi place maxim balsamul de buze, e cel mai bun din ultimii ani pe care le-am avut. Iar masca tip gel e super faină, dar mi-ar fi plăcut și mai mult să poată fi lăsată peste noapte.
Peria de masaj pentru scalp a ajuns la Aki. Nu vreți să știți ce cățel fericit este după masajul cu ea!
Cutiuța de frumusețe de februarie
În cutia de februarie au fost tot 6 produse, la fel, unul din el nu îl folosesc, fiind un unt de păr. Miroase genial și e fain pentru styling, dar mie îmi îmbâcsește părul. În schimb, folosesc acum seara crema antirid, iar ulterior voi continua cu balsamul de albire. Creionul multifuncțional îmi place maxim, dă o strălucire aparte. Burețelul va fi și el pus în uz luna viitoare. Iar produsul pentru buze e un mod simplu și ușor de a colora fără efort și fără a se lua de pe buze inestetic.
Cutiuța de frumusețe de martie
Ziua femeii și-a făcut simțită prezența cu produse de make-up. Paleta Wet n Wild e super drăguță și compactă și are nuanțe naturale, de zi cu zi. Am primit și un iluminator, pe care de obicei nu îl folosesc. În schimb, ador loțiunea de corp, este fără parfum, fără nimic aiurea în ea, și e foarte bună pentru mine. Din păcate, Invisibobble nu mă ajută, la părul meu scurt. Sunt curioasă de crema pentru noapte și de sprayul hidratant, încă nu l-am folosit. Am primit și o mostră de Black Opium, pe care îl ador!
Buna! Nu am cumparat niciodata dar pare o oferta buna. Si elementul de surpriza ajuta si el.
Iti doresc sa te bucuri de produse cosmetice de calitate in continuare!
O zi frumoasa!
Numai bine!
Nu prea cumpăr, doar dacă într-adevăr conține ceva ce știu și sigur ca folosesc și sa fie și accesibil la preț.
Mmm, chiar fantastic!
Mi-ar plăcea să o iau și eu. Nu pot spune că este un obicei, dar imi mai cumpăr, deoarece prețul este de obicei sub cel al produselor cumpărate individual.
Mulțumesc pentru recomandare!
Pentru banii care ai dat pe cutie … ai primit niste super produse. Imi place mult cutia de luna asta