Ziua bună, oameni faini! Dacă mă citiți de ceva timp, știți că nu pot spune despre mine că-s cea mai feminină fire din câte cunoașteți. Genți nu am extrem de multe, ba chiar puține spre deloc. Singurul accesoriu pe care îl agreez este un rucsac, pentru că e practic și merge purtat cu orice. Am avut până acum și genți de tip shopper sau plicuri, însă nu știu dacă le-am purtat de prea multe ori. Nu obișnuiesc să investesc prea mulți bani în genți, însă cred cu tărie că o geantă de piele este de preferat celor din materiale sintetice. Cunosc persoane pasionate de genți, care au produse din piele de ani de zile și arată impecabil. Tocmai de aceea, rucsacul pe care mi l-am luat recent de la Manier este din piele și o să vă și spun de ce l-am ales.

1. Este foarte versatil

Drept să vă spun, vorbim de fapt de o geantă tip rucsac. Asta înseamnă că este foarte versatilă și se poate purta atât pe o parte, cât și cu ambele bretele pe spate. Adică și ca o geantă obișnuită, și ca rucsac. Se potrivește mai multor tipuri de ținute, atât pentru ceva mai elegant, cât și pentru ceva mai sport sau casual. Să nu mai spun că se potrivește atât la adidași, cât și la pantofi cu toc.

2. Este foarte încăpător

Față de o geantă obișnuită, are cam aceleași dimensiuni, dar este foarte spațios. Mi se pare că pot băga lejer tot ce am nevoie, ba chiar și în plus. Până acum aveam un rucsac mai compact și de multe ori sticla de apă pentru Aki rămânea pe afară. Acum, însă, merge lejer și portofelul, și sticla, și ceva de mâncare, plus niște chestii de reîmprospătat. Și mai rămâne și loc! Are și un buzunar micuț în față, prins cu capsă, unde merg chestii micuțe, pe care trebuie să le ai la îndemână.

3. Vin pe mai multe culori

Comparativ cu gențile obișnuite, mi se pare că rucsăcelele vin în mai multe nuanțe. De exemplu, și modelul meu vine în 9 culori! Așa că ai de unde alege. Oricum, alege mereu să fii diferită și optează pentru genți damă roșii atunci când vrei să ieși în evidență. O geantă neagră are toată lumea. Una albastră, la fel. Despre gri sau maro, aceeași poveste. Dar puțină lume se aventurează la roșu, e una din cele mai greu de combinat culori. Tocmai de aceea arată atât de bine! Personal, deși nu am pantofi sau adidași roșii, îmi place să o combin cu orice ținută.

Pont: Mai ales când ai o ținută neagră sau alb cu negru, o geantă roșie e exact ce trebuie pentru a scoate-o în evidență.

4. Bretelele se pot regla pentru o susținere mai bună

Asta îmi place foarte mult, că bretelele nu sunt prea lungi și se pot chiar regla, pentru a ține bine rucsacul sau geanta pe umeri. Geanta vine până la șold, iar rucsacul până deasupra fundului. Să nu uit că acest model se închide sus cu fermoar, iar bretelele împiedică accesul. Ceea ce sporește siguranța, nu merită să fii stresat din cauza acestui lucru. Deci da, este suficient de sigur.

De ce mi-am ales eu acest model? Pentru că îmi plac rucsacele și le consider foarte utile. Pentru că la Manier găsești doar genți de piele, ceea ce înseamnă calitate premium. Pentru că ai de unde alege, fiind sute de modele și zeci de culori. De la genți clasice, negre, până la genți roșii, verzi sau înflorate, sunt o mulțime de variante. De fapt, nici nu aș înțelege dacă ai alege un singur model. Gândește-te la câte o ținută reprezentativă și e clar că o să ai nevoie de cel puțin 4-5 genți. Luând-o logic, ai nevoie și pentru o ținuta office, și pentru una elegantă, și pentru una casual, de ocazie sau sport. Deci… s-ar putea să fie complicat să alegi, dar orice decizie ai lua, vei fi încântată.

Livrarea este promptă, fără probleme, ambalajul este perfect, iar geanta ajunge în posesia ta în stare impecabilă. Eu am primit-o cu materiale în interior pentru a preveni turtirea ei. În plus, am găsit-o într-un fel de sacoșică, pentru a o proteja.

Gențile sunt un accesoriu indispensabil unei femei, indiferent de genul ei. Chiar dacă ești ca mine și ai nevoie de ceva practic și spațios, chiar dacă ești genul elegant și îți trebuie ceva să se asorteze cu pantofii, la Manier ai de unde să alegi. Tot ce trebuie tu să reții e că există sute de modele, toate din piele (=calitate superioară), cu multiple întrebuințări și la prețuri decente. Așa că atâta timp cât îți dorești ceva bun pentru tine, poate că ar trebui să investești o sumă minimă pentru a avea parte de ce e mai bun! Aștept de la voi păreri referitoare la geanta mea tip rucsac, dacă vă place și dacă ați fi ales și voi la fel.

13 Replies to “De ce să alegi o geantă de tip rucsac?

  1. Eu prefer de obicei o geantă tip rucsac așa că aceasta cu siguranță mi-ar plăcea și mie. Mulțumesc că ne-ai zis de ea!

  2. Imi place foarte mult aceasta gentuta, mi se foarte practica si comoda, mi as cumpara o si eu. Sa o porti sanatoasa!

  3. Ce fain este, imi place maxim ! 😍 Eu am început sa port tip rucsac de cand am copii, e mult mai practic asa.

  4. Arata tare frumos aceasta geanta tip rucsac. Am si eu unul de acest gen si este perfect. Imi place culoarea. Este frumoasa si ti se potriveste perfect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *