Ziua bună, oameni faini! Azi vorbim puțin despre pregătirile pe care le facem pentru sezonul cald în ceea ce ne privește. Întotdeauna v-am îndemnat să folosiți produse adaptate nevoilor voastre, dar și sezonului în care ne aflăm. Da, vara avem nevoie de ceva, iarna de altceva. Vara am probleme cu sebumul, iarna am probleme cu pielea uscată. Și tot așa. Deci mereu trebuie să caut produse potrivite, care să îmi rezolve problemele. În momentul de față pot spune că un body scrub este un produs universal, ce poate fi folosit pe tot parcursul anului, care are doar beneficii. Atunci când ne exfoliem corpul se întâmplă doar lucruri bune, iar pe câteva din ele vi le enumăr mai jos:
1. Curăță pielea de celulele moarte
Un exfoliant poate fi de două feluri – chimic sau mecanic. Cel chimic face treabă cu ajutorul substanțelor, acizilor mai exact, iar cel mecanic este ajutat de particulele de dimensiuni mari care fac această treabă. Vorbim mai ales pentru corp de exfolianți mecanici, cu granule mari de zahăr, cu sâmburi de măsline, cu coajă de portocală, zaț de cafea sau chestii de genul. Unele din ultimele scruburi descoperite de mine sunt cele de la Organic Shop Scrub, care au ingrediente delicioase și un procent de până la 99% natural. Aceste particule de dimensiuni mari curăță pielea de celulele moarte, care pot înfunda porii, apărând astfel coșurile. Dacă ne exfoliem corpul frecvent, o să observați o îmbunătățire pe partea asta! Mai ales pe spate și mâini!
2. Tonifiază pielea
Da, ăsta e un efect dovedit, care se poate observa la o utilizare frecventă! Musai obligatoriu folosiți mișcări energice, care să pună sângele în mișcare!
3. Pregătește pielea pentru alte produse
Aici sunt doar câteva exemple – autobronzantul, crema de corp, poate chiar un spray de corp. Exfoliantul deschide porii, iar produsul următor intră mult mai bine în piele. Cel puțin, pentru autobronzant e musai să ne exfoliem corpul în prealabil, altfel vă veți colora cu pete. Și clar, aspectul nu va fi cel dorit!
Nu folosesc scrub constant, însă consider necesar ca, din când în când, să ne exfoliem.
Am adăugat cel cu miros de cafea pe listă! Abia aștept să îl încerc 😁 mersi de pont!
Multumim pentru recomandare.
Ador exfoliantele de corp și imi cumpar mereu tot ce e nou si tentant. Pe Notino, am gasit multe din scruburile de corp care imi fac pielea fina desi exfoliaza delicat.
Am folosit ambele scruburi. Prima data l-am avut pe cel cu cafea si mi-a placut enorm. Asa ca am decis sa il incerc si pe cel cu raspberry, dar acesta nu mi-a placut la fel de mult. Era mult mai grunjos decat primul si aproape zgaria pielea. Ma voi reintoarce la cel cu cafea.
Si eu imi exfoliez corpul din cand in cand. E bine sa eliminam celulele moarte. Am folosit o masca de par de la acest brand. O sa retin si recomandarea ta. 😀
În ultima vreme bu orea îmi lipsesc din baie,dar nu pot zice că îi folosesc cu regularitate.
Si scrubul cu cafea si cel cu zmeura cred ca-s tentante de gustat deoarece arata si miros ca un desert.
Exfoliantul de la Organic Shop nu l-am incercat dar am folosit sapunul lichid si o crema de maini de la ei si tare mult mi-au placut. Incredibil ce pret mic au!
Eu folosesc destul de rar scrub-ul. Imi place, dar pur si simplu uit de el.
Arata genial aceste produse. Eu am mereu un exfoliant in baie, dar nu-l folosesc decat o data pe saptamana sau chiar la 2 saptamani in functie de cum imi amintesc