Despre iubire, bărbaţi, şi nu numai

Stăteam azi şi dezbăteam la muncă un subiect cam prea existent în zilele noastre: iubire, măritiş, bani, copii. Tot se insistă pe faptul că femeia trebuie să se mărite. Cică! Am un coleg care mă disperă cu treaba asta. Dar azi, stând strâmb şi judecând drept (tata are vorba asta), am constatat că lucrurile nu-s aşa simple.
Să te măriţi. Ok, ce impune asta? Impune să stai undeva, să ai cu ce să te întreţii, să găseşti pe cineva pe aceeaşi lungime de undă ca tine, cu care să te înţelegi, să fie armonie şi toate cele. Ok, să zicem că te măriţi de amorul artei. Să fii în rând cu lumea. Să fii la casa ta. Şi dup-aia? În cel mai bun caz, o să ai o viaţă fericită. În cel mai rău…nici nu îmi pot imagina cum ar fi şi ce s-ar întâmpla. Ai deveni casnică. La cratiţă pentru toată viaţa ta, fără a avea şansa de a evolua, de a face ceva ce-ţi place, de a deveni cineva şi de a fi apreciată pentru ceea ce ştii să faci. Faci şi copii. Bravo. Şi dacă tu nu ai muncă? Oare e bine să depinzi de cineva în aşa fel încât să ceri până şi bani de pâine celui de lângă tine? Mie nu mi-ar place. Eu cred că femeia secolului 21, femeia anului 2014 este o femeie independentă care nu are şi nu va avea niciodată nevoie de altcineva care să o susţină (din punct de vedere financiar vorbind. Şi nu mă refer aici la “doamnele” de pe centură. Poate nici pe ele nu le întreţine nimeni, dar modalitatea de a face ele bani nu e una agreată de mine. Sau femeile care fac acelaşi lucru fără a se afla pe centură. Care-şi vând practic trupul pentru a avea asigurată viaţa. Ce rost are sa stai cu cineva fără iubire?). E femeia care acceptă sprijinul emoţional al bărbatului de lângă ea şi nu se enervează să facă şi ea “cinste” în oraş. Este o femeie îngrijită, chiar dacă nu este frumoasă (slabe şanse, la câte operaţii se fac acum…eu, una, prefer să rămân urâtă decât să le fac, dar asta e alegerea fiecăruia), este o femeie care iubeşte, mai presus de toate.
Care iubeşte, dar iubeşte pe cine trebuie. Am auzit la mai multe persoane conceptul de “barbat ideal/femeie ideală”. O fi, nu zic nu, dar nu pentru mine. Bărbatul ideal nu există, mereu trebuie sa fii realistă. Nu există perfecţiune, doar omul perfect pentru fiecare din noi. Eu nu am un prototip de bărbat ideal. Cel mai mult mă interesează să am ce vorbi cu el, să pot glumi, să mă înţeleagă şi să mă asculte. Fizicul e mai puţin important. Oricum, să nu fie blond. Nu ştiu de ce, dar niciodată nu mi-au plăcut băieţii blonzi :)) Bine, asta nu înseamnă totuşi că nu se poate schimba acest lucru. Dar, în principiu, trebuie să mă lovească prea tare să se întâmple asta. N-am pretenţii dacă e gras sau slab, dacă e de înălţimea mea sau mai înalt (numai să nu fie mai scund)…astea-s detalii. Te îndrăgosteşti de cine nu te aştepţi. Sau, cel puţin, la mine s-a întâmplat aşa.
Şi dacă persoana nu-ţi răspunde la sentimente? Asta e mai greu…Mi s-a întâmplat şi n-a fost plăcut deloc. Atunci m-am simţit ca ultimul om, mi s-a dus naibii încrederea în sine, dar am continuat să mă fac plăcută, pentru a nu pierde prietenia acelui om, dacă conta pentru mine ca om, în primul rând. Pasiuni fulgerătoare se mai nasc, dar nu mereu apreciezi omul de lângă tine ca şi prieten. Eu l-am apreciat, aşa că am făcut tot posibilul să mă port normal, deşi poate că n-am încetat să sper niciodată.
Viaţa e cu dus şi întors. Colegul meu zicea că trebuie să te mulţumeşti cu ce îţi dă soarta, chiar dacă nu e cel pe care ţi-l doreşti. Nu prea sunt de acord cu asta, întrucât aş prefera singurătatea decât o relaţie de amorul artei. Oricum, e un subiect dificil şi eu nu acopăr decât anumite aspecte care mă frământă pe mine, şi nici acelea în totalitate.
Speranţa moare ultima. Chiar dacă te-ai lovit de un refuz categoric. Pentru că e-n firea noastră. Şi pentru că toţi căutăm iubire şi vrem să dăruim iubire. Pentru că atunci când te îndrăgosteşti, nu baţi din palme şi trece. Dacă nu trece, suspini. Dacă trece, mergi mai departe. Şi totuşi, nu cred că nu există un moment în care să-ţi fi pus întrebarea: “Cum ar fi fost dacă?” şi să visezi la posibilităţi…     

3 Replies to “Despre iubire, bărbaţi, şi nu numai

  1. Eu sunt de aceeasi parere cu tine, ca n-ar trebui sa acceptam ce ne da soarta, adica sa stai intr-o relatie de dragul amorului. In viata intr-adevar, facem multe compromisuri, dar nu si in dragoste. Hai ca accepti un job care nu-ti place, ca poate la gandesti la bani, accepti mediul de lucru, dar pana si la capitolul profesie se paote gasi o solutie: nu-ti convine iti dai demisia. Eu cred ca astfel de persoane, care accepta sa fie intr-o relatie doar de dragul amorului se complac intr-o situatie neplacuta. Ca sa zic asa, exista viata si dincolo de zona noastra de confort, problema e sa nu ne obisnuim cu o zona de confort creata din inconfort, doar pt ca da bine in ochii lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *