Despre schimbări – joaca de-a ingineria (și cu oamenii)

Câți dintre voi ați simțit din când în când nevoia să țipați? Pur și simplu, să vă descărcați. Nu la cineva, nu din vreo cauză anume, ci doar așa. Poate că se adună prea multe și n-ai cum să le mai ții sub control. Ei bine, mie mi se întâmplă. În ultima perioadă mai des, trec printr-o nouă schimbare și uneori simt cum se duc de râpă atâtea lucruri încât îmi vine să dau cu pumnul în perete. Nu vă gândiți la ceva grav, mă reîntorc la primul loc de muncă. Dar poate tocmai asta a declanșat o asemenea stare în mine, încât în ultimele zile îmi vine să țip. Și nu pot să țip în public, așa că o fac în interiorul meu, din ce în ce mai tare. Pentru că-mi dau seama că-n câțiva ani am schimbat deja câteva locuri de muncă și se pare că nu l-am găsit pe cel ok.

Asta vorbeam cu cea mai buna prietenă acum ceva ani, ea era la al 2lea loc și era într-un fel supărată pentru această schimbare. Eu sunt la al… 4lea? Și acum îmi dau și eu seama că e un pic aiurea. Deși sunt conștientă că nu mai sunt locurile de muncă de pe vremuri, de unde să ieșim la pensie. Dar totuși…. Aici mai am o săptămână și parcă nu îmi mai găsesc locul. Pur și simplu mă simt bleagă și apatică. Într-un fel nerăbdătoare, într-altul în plus… nu știu cum vine asta, îmi e greu să mă explic. Problema e că nu mă mai simt în largul meu… încerc să mă fac utilă și totodată nu mai am tragere de inimă pentru nimic.

Stau și mă întreb câteodată când o să învăț să nu mă mai atașez așa mult de oameni. Mai ales de cei care nu se atașează atât de mult de mine. Îmi vine greu să mă adaptez, deși aici cred că am făcut-o cel mai repede. Cu toate astea, nu am ieșit din sfera mea de confort si am preferat să-mi văd de pătrățica mea. Nu îmi place să deranjez, nu-mi place să mă bag în seamă când nu e cazul, poate de asta nici nu mă integrez total. Ba chiar și aici, parcă tot cu băieții m-am avut mai aproape, având subiecte comune. Mi-a fost mai simplu să mă “lipesc” de ei, deși n-am vrut să mă bag nici între ei prea mult.

Nu.mi plac schimbările de oameni și locuri. Poate de asta mă simt și mai liniștită știind că mă întorc într-un loc unde cunosc mediul, colegii, munca, tot. Nu o s-o mai iau de la 0, fapt care îmi ușurează toată povestea. Oricum ar fi, îmi pare rău. Poate că m-am atașat prea mult, poate că nu m-am atașat suficient… nu știu nici eu exact. Cert e că aștept să treacă săptămâna asta… Să încetez cu joaca și să fie totul așa cum trebuia să fie de la bun început. Poate că nu trebuia să plec. Poate am făcut bine. Eu iau fiecare experiență ca atare, atât în ceea ce privește munca, cât și oamenii. Am văzut cum e în diverse medii, diverse locuri, și pot spune că nu mi-a părut rău nicăieri. Și mereu m-am despărțit cu părere de rău. Te atașezi de orice și de oricine. Nu știu voi cum sunteți. Dar la mine așa e….

8 Replies to “Despre schimbări – joaca de-a ingineria (și cu oamenii)

  1. Imi pare rau ca nu a iesit cum voiai tu la noul loc de munca. Eu sunt casnica de cativa ani buni, dar am avut parte de oameni din astia si prin facultate si prin cele cateva luni in care am muncit. E greu sa le faci fata.

    1. mi-ar fi placut uneori sa stau si sa lucrez de acasa, e mai putina bataie de cap, insa n-am gasit momentan ocazia

  2. Din cate imi amintesc din cele citite pe blog la primul loc de munca erati o echipa foarte unita cu care te intelegeai foarte bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *