Ziua bună tuturor! Suntem aproape la final de octombrie și abia acum pot spune că începe să fie toamnă. Până acum a fost o vară târzie, iar căldura m-a împiedicat să mă bucur de anotimp așa cum aș fi vrut. Însă de acum au început să fie și serile mai răcoroase, am scos pilota de la naftalină, mai lipsește doar o ploaie mocănească pentru a fi toamnă în toată regula. Știți deja că toamna e anotimpul meu preferat, așa că e ușor să înțelegeți de ce sunt atât de entuziasmată. Mai ales că nu ai nevoie decât de câteva detalii pentru a face din toamnă cel mai frumos anotimp! Și sunt sigură că și vouă vă place, deși poate niciodată nu ați gândit întocmai. Spuneți voi că nu vă încântă să aprindeți lumânări parfumate și să citiți sub pătură, că nu vă cred!

Lumânările DW Home le-am descoperit acum vreo 3 ani și la un moment dat știu că nu le-am mai găsit la Notino. Tare rău mi-a părut, pentru că mi s-au părut unele din cele mai bune lumânări parfumate ever. Pur și simplu miros perfect și se simt în toată casa. Anul acesta au revenit, însă, pe site. Și am ales din nou o variantă cu vanilie, că doar și prima lumânare de la ei tot cu vanilie am avut-o.

Să nu uit și de lumânările Country Candle, chiar dacă sunt micuțe. Am fost surprinsă de cât de bine miros și cât de ieftine sunt! În general sunt adepta borcanelor cât mai mari, dar pe astea chiar mi s-a pus pata sa încerc cât mai multe arome. Și adevărul e că la cât de ieftine sunt, chiar merită să iei câte una din fiecare! Mi-aș dori să iau anul ăsta și ceva de la Milkhouse Candle, arată bine și pare că sunt arome faine.

În rest, pe lângă lumânări parfumate, toamna e făcută din ceva dulce și o carte bună! Să nu uit de ceva cald de băut și de o pătură pufoasă. Totul făcut cu măsură și arome faine. Natură multă și să ne bucurăm de vremea de-afară. Frunze colorate și miros de dovleac copt. Cred că toamna are încă multe să ne ofere. Și ne pregătește și pentru cea mai veselă perioadă din an. Până atunci, ce lumânări faine îmi mai recomandați? Am mai mult de 10 borcănele, însă tot cumpăr, să nu rămân fără.

4 Replies to “Detalii care fac din toamnă cel mai frumos anotimp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *