Ziua bună, oameni faini! V-am tot spus că aș vrea să am dinți mai albi, deși sunt conștientă de greșelile mele din alimentație și de faptul că nu îi voi obține atât de ușor. Am încercat până acum pasta de dinți pentru albire, apă de gură, un stilou cu gel, ba chiar și o pudră de cărbune. Nimic nu a dat rezultate. A venit rândul și benzilor de albire, în care mi-am pus mari speranțe, probabil pentru că erau cumva ultima soluție pe care nu am încercat-o. Tocmai despre benzi pentru albirea dinților vorbim astăzi, mai exact cele de la Dr. White.

Eu am primit pentru a testa benzile Flash Strips Dry cu gel uscat. Pot spune că a fost o alegere extrem de fericită, și o să vă explic de ce. Pe lângă cutia cu 14 blistere, deci pentru 14 zile, am mai primit câteva benzi și în alte variante – cu ulei de cocos, cu cărbune sau Flash Strips Gel. Aceste benzi fac parte din categoria celor cu peroxid de hidragen în proporție de 6%, fără a fi însă periculoase pentru dantură.

Cum se folosesc?

În cutie se găsesc cele 14 blistere, fiecare cu câte 2 părți, indicate pentru dinții de jos – partea mai mică, și pentru cei de sus – partea mai mare. În plus, găsim și un indicator de culoare pentru dantură, și un set de instrucțiuni. Nu e foarte complicat, benzile se aplică pe dinți și se țin 60-120 minute, după caz și preferințe. Nu e nevoie să folosim toate benzile din pachet, dacă se ajunge la nuanța optimă, e suficient.

Mi-a plăcut faptul că gelul este uscat, asta însemnând că poți bea și vorbi liniștit în timp ce porți benzile. E o super idee! Altfel îmi e cam greu să tac din gură 2 ore întregi :)) Eu le folosesc deja de ceva timp și pot spune că se observă diferențe. Nu mari, nu la 180 de grade, dar vizibile. Și mai am benzi, deci cred că le voi folosi pe toate 14. Pentru a fi sigură că iese cum trebuie!

Cu alte cuvinte, pentru cele câteva benzi pe care le-am folosit, chiar am fost mulțumită! Cred că benzile de albire a dinților de la Dr. White merită recomandate, sunt eficiente și ușor de folosit. Pot să le definesc ca cea mai practică metodă încercată de mine până acum! O să revin după ce le termin, să facem o comparație și între nuanța dinților. Voi ați încercat astfel de benzi? Ce impresie v-au lăsat?

11 Replies to “Dinți mai albi? Ai încercat și benzi de albire?

  1. greu pentru mine sa inteleg cum stau benzile alea pe dinti doua ore. Eu am incercat albire o singura data cu niste benzi din alea gutiere si nu le-am suportat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *