Ziua bună, oameni dragi! Azi vreau să împărtășesc cu voi impresiile mele despre detergentul lichid de vase Fairy Extra +, noua gamă disponibilă și în România. Am avut ocazia să testez cele trei arome prin prisma campaniei BuzzStore, care ne bucură de fiecare dată cu produse noi. Știu că o să spuneți că de când cu pandemia, am stat mai mult în casă. Da, așa e, dar în ultima perioadă am mai ”făcut ochi”. Totuși, de mâncare se cere tot timpul, și pentru că suntem doi inși total diferiți, nu mâncăm aceleași lucruri. Da, eu am renunțat la carne, pentru el e viața lui. Tocmai de aceea se gătește mai mult și se murdăresc mai multe vase. Mașină de spălat vase nu ne-am luat pentru că am zis că nu are sens și nici nu e loc. Pentru câteva farfurii, prefer să le spăl la mână.

Să ne înțelegem, sunt genul de persoană care atunci când termină de gătit ceva, termină și vasele de spălat. Le spăl din mers, nu îmi place să se adune stivă neam! :)) Tocmai de aceea am nevoie de un detergent pe măsură, care să facă față la grăsime, la chestii cu sos, să îmi protejeze și mâinile și să miroasă și frumos, dacă se poate! Da, să știți că am găsit chestiile astea toate la Fairy. Nu e prima oară când folosesc acest brand, însă e prima oară când încerc gama Extra +. Și chiar îmi pare bine că am descoperit-o, că sunt ceva schimbări:

  • vasele se spală mai repede

Datorită formulei noi, grăsimea întărită se îndepărtează cu până la 50% mai repede. Și chiar e pe bune și pe testate!

  • dacă e pată ușoară, nici nu o simți când o speli
  • face foarte multă spumă

Tocmai de asta e și așa spornic. Preconizez că o sticlă de 900 ml îmi va ajunge destul de mult.

  • are arome foarte faine

Citrice, liliac și fructe roșii. Cum să nu le iubești?

  • lasă vasele strălucitoare

Da, curate și strălucitoare! It is a must have!

Per ansamblu, pot spune că îl voi prefera pe viitor altor mărci cu care sunt obișnuită. Nu de alta, dar contează și faptul că nu îmi usucă mâinile, și faptul că nu mă mai chinui cu tot felul de cruste nasoale. Păi da, se poate! Așa că până fac rost de spațiu și de o mașină de vase, să trăiască Fairy, că e ajutor de nădejde!

2 Replies to “Fairy Extra + – vase mai curate, mai rapid

  1. Eu mă gândesc deja să îmi iau o mașină de spălat vase, când a fost „scandal” (adică deranj) cu renovarea, a fost și ideea că să nu fiu scutită de muncă, dar long story short, că am, că nu am spațiu și bani și etc, mă gândesc serios la ea, mi se pare aproape la fel de importantă ca și frigiderul sau mașina de spălat rufe.

  2. Mie imi place Fairy si, da, face treaba buna si in apa rece. Eu inca spal vase manual si nici nu visez la masina de spalat vase. Mi se pare mai mult moft.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *