Ziua bună, oameni frumoși! Ce fain a fost în weekend! Și ce tristă e lunea… Deși azi parcă am mai mult chef de viață, întrucât cel puțin e soare afară și destul de frumos. Mi-am propus să îmi mai bifez din taskuri, să fiu mai productivă, să ajung și la sală și să mă programez și la tuns. Ah, da, și am primit și cărți. Nimic nou, nu? :)) N-am rezistat, mai ales că a fost cadoul meu de Sfântul Valentin. Așa cadouri să tot primesc. Între timp, până mă apuc de cele care au venit, să mai terminăm din cele pe care le avem deja, nu? Cum ar fi Fata și Noaptea, ultima apariție a lui Guillaume Musso, pe care am primit-o acum vreo săptămână de la Libmag.

Ca să zic drept, până la jumătatea cărții, deja parcă știam tot ce s-a întâmplat și nu înțelegeam de ce nu se termină. Ca să înțelegeți, Thomas, Maxime și Fanny se reîntâlnesc la 25 de ani de la terminarea liceului. Fiecare din ei ascunde un secret grav, care e bine să rămână îngropat. Speranțele le sunt, însă, spulberate, la această reuniune, dat fiind planurile de modernizare care se fac în legătură cu clădirea liceului.

Vinca – fugara devenită simbol al liceului

În liceu, toată lumea era fascinată de Vinca, o fată care exercita un soi de atracție magnetică asupra tuturor. Se presupune că ar fi fost într-o relație cu profesorul de filosofie, fugind amândoi. Dar cei trei prieteni știu că lucrurile nu au stat chiar așa… O poveste în care nimeni nu cunoaște întreg adevărul, ci vorbim de un întreg puzzle, unde fiecare are bucățica sa.

Ies la iveală atât de multe secrete, încât nici nu îți vine să crezi. Fiecare are ceva de ascuns. Fata și Noaptea te ține pe jar și chiar dacă acțiunea pare lejeră, pe măsură ce dai paginile, te intrigă ceea ce descoperi. Ca și personaj, amintirea Vincăi acaparează tot romanul. Restul sunt prea puțin conturați și prea neimportanți. Nici Thomas, care e practic vocea cărții, nu m-a dat pe spate. Ba din contră, nu a știut să lupte pentru Vinca, a acționat impulsiv, nu a gândit… Nu, clar Vinca rămâne o emblemă. Și în mod cert, o fată care merita a fi idolatrizată!

Cred că Fata și Noaptea a fost cam cel mai puțin wow roman din câte am citit până acum de la Guillaume Musso… Mă așteptam la un pic mai mult de la el, în general personajele lui erau bine conturate. Acum, însă, nu prea a fost cazul. Deși acțiunea chiar e ok și îți inspiră destul de multă nerăbdare. Voi sunteți fani ai lui Musso? Ce cărți de-ale lui mi-ați recomanda ?

26 Replies to “Recenzie – Fata și Noaptea (Guillaume Musso)

    1. mie mi-au placut primele, dar asta mi s-a parut un pic trasa de par si invartit in jurul cozii… plus ca in afara de vinca, alt personaj nu m-a dat pe spate

  1. E inca nu pot spune ca am citit Musso, am incercat la un moment dat un roman si nu m-a prins, dar chiar am zis la un moment dat sa il reiau fiindca mereu citesc pareri bune si foarte bune despre cartile lui. Poate nu eram atunci in dispozitia necesara. 🙂

    p.s. Pestii chiar sunt faini. <3

    1. ooohhh, Mr. o sa te adore ca i-ai laudat pestii :))) eu am mai citit carti mai vechi ale lui musso si mi s-au parut destul de faine… acum, vb ta, depinde si de dispozitie!

  2. Nu l-am mai citit pe Musso de ceva vreme, să tot fie vreo doi ani… Mi s-a părut destul de interesantă prima carte citită (Mâine parcă era titlul), apoi cam prea previzibilă și plină de clișee a doua (După 7 ani), dar destul de captivantă, iar ultima mi-a plăcut cel mai mult, destul de atipică pentru el și cam tristă, dar cu ceva profunzime (și după… ). Totuși m-am oprit la astea, nu se numără tocmai printre preferații mei.

    1. eu am citit de la el Toate acele lucruri care nu le-am spus si Fata de hartie si mi-au placut maxim, dar e adevarat, nu thrillere. mi-au placut acelea, recenziile pe care le-am citit au fost imbucuratoare si tentate si pentru alte carti, dar cu asta nu prea am rezonat…

  3. Si mie imi plac mult cartile lui Guillaume Musso. Nu am citit complet articolul ca nu vreau sa stiu nimic despre povestea din carte pana nu am sa o citesc si am sa descopar atunci in totul :)))

  4. Nu prea mai citesc acum romane politiste! Vad ca in aceasta carte autorul nici nu a fost la inaltimea scontata! Oricum, multumim pentru recenzie!

  5. Am citit multe cărți ale acestui autor. Are un stil captivant, care îți stârnește curiozitatea, apar răsturnări de situații și te tine în suspans. Abia aștept sa citesc și aceasta carte.

  6. Am citit multe carti ale acestui autor. Are un stil captivant, iti starneste curiozitatea, apar rasturnari de situatie. Abia astept sa citesc si cartea Fata si Noaptea.

  7. Eu am citit până acum doar “Central Park”, de Guillaume Musso și mi-a plăcut foarte mult, datorită suspansului, acțiunii și finalului neașteptat și îmi doresc să îi citesc și celelalte cărți, “Fata din Brooklyn”, “Un apartament la Paris” și auzisem și de “Fata și noaptea”. Sper să îmi placă 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *