Nu știu voi, oameni buni, dar eu vreau să vină iarna! Gata, vara pentru mine e oficial scoasă din grații după primele 3 zile de caniculă. Dacă luna iulie a mai fost cum a mai fost, a mai plouat, a mai fost răcoare cât de cât, august mi-a dat maxim! Noroc că plec la mare weekendul ăsta, că altfel înnebuneam iar în casă! Dat fiind faptul că stau și la 4 e un mare dezavantaj, chiar dacă am aer condiționat și rulouri. Mai e un pic și trece și perioada asta caniculară, deși eu presimt că o să ne țină și toată luna septembrie. Totuși, dimineața se simte răcoarea și aș opri timpul în loc ca să mă bucur de ea! Dar trebuie să îmi fac curaj și să pornesc într-o nouă zi, așa că o să vă spun și vouă cum fac eu față căldurii (sau încerc, măcar).

1. Apă!!!!

Clișeu, nu? Hidratare, apă, minim 2 litri pe zi, asta e deja știută, nu? La mine 2 litri nu îmi ajung poate nici jumătate de zi. Depinde mult de circumstanțe. Dacă plec la plimbare sau ceva de genul, iau cu mine o sticlă. Sau cumpăr de pe drum. Nici în casă nu îmi lipsește. Și da, e de la frigider! Cu riscul să mă doară în gât!

2. Apă termală

Chiar dacă plecați la drum sau stați prin casă, un tub de apă termală ținut la frigider înainte face minuni. Câte un puf pe corp, pe față, și mă răcoresc instant. Și stați liniștite, chiar dacă nu aveți apă termală, ci apă de la chiuvetă într-un recipient cu pulverizator, tot e bună!

3. Antiperspirant eficient

Aici vorbesc de starea voastră de bine și de nasul vostru și al celor din jur. Recunosc, am o mare problemă cu transpirația, pur și simplu nu știu de unde mai iese. Parcă ma deshidratez, am mereu impresia că nu reușesc să beau atâta apă cât dau afară. Tocmai de aceea apelez la antiperspirante eficiente. Anul trecut mă foloseam de Rexona Men. Anul ăsta am constatat că nu prea mai face față. Cele pentru femei… nici atât! Am folosit Perspirex, un blocant de tip roll-on pe care l-am primit la Galați Beauty Swap, și jur că ăsta e genul de produs de care am nevoie! Blochează glandele sudoripare din zona dorită și stați liniștiți, e testat și paratestat, nu e periculos! Corpul nostru elimină toxinele și prin alte locuri!

Doar că la subraț sunt mai multe bacterii, de aici și mirosul neplăcut. Dar dacă aplici Perspirex în fiecare seară timp de câteva seri, efectul durează o perioadă mai mare. Și apoi vei rări aplicări la 2 pe săptămână poate. Da, eu zic că e o soluție de bază! Am încercat și Absolute Dry, am încercat și acest produs, clar sunt îndrăgostită de ele. Nu mai transpir, nu mai miros, cel puțin 2-3 zile. Așa da!

4. Aer condiționat / ventilator

Dacă nu aveți probleme cu măsele sau alte părți ale corpului, eu zic că aerul e esențial. Sau un mini-ventilator portabil, la Jumbo găsiți așa ceva (știu pentru că Sabina de la Frumusețea vorbește a fost inspirată și și-a luat o jucărie din asta). Face față, poate nu complet, dar mai atenuează din infern.

5. Pepene

Da, ăsta e aliatul meu de nădejde vara. Deși mă umflu ca un balon, asta nu ține mult. Dar măcar mă răcoresc și mă și hrănesc. Altă mâncare intră greu. Asta dacă nu vorbim de înghețată :))

Pentru o persoană care nu iubește vara, pot spune că reușesc să trec peste ea cu brio. Și sper din tot sufletul că după weekendul ăsta se va mai răcori un pic și va fi un aer mai respirabil. Nu de alta, dar cred că merităm o pauză de la 40 de grade!

4 Replies to “Tu cum faci față zilelor foarte călduroase?

  1. Am vazut antiperspirantele acestea de la Perspirex in online in perioada asta si chiar le-am recomandat cuiva care imi spunea ca nu stie ce sa mai foloseasca pentru a tine transpiratia sub control. Desi eu nu le-am testat, stiam insa de ele de la tine de pe facebook si de la alte cateva bloggerite. Mi-au atras atentia chiar daca eu n-am probleme cu transpiratia :D, le-am tinut minte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *