Ziua bună, oameni dragi! Back in business, nu-i așa? Am promis, m-am conformat! Săptămâna asta, deși e concediu, sunt un pic în focuri. Dar e o presiune plăcută,vreau să dovedesc că se poate, așa că mă țin pe poziții și sunt foarte sigură că știu la ce mă înham. Luna aprilie pot spune că mi-a făcut cea mai faină surpriză și mi-a adus ceea ce îmi doream de mult timp. Da, pot spune că am avut parte de un iepuraș bogat. Și nu în chestii materiale, cât în cele profesionale. Dar și pe parte de beauty am avut câteva preferate, și nu numai. Așa că e timpul să vi le dezvălui și vouă!Produse de îngrijire a tenului/corpului

Pe parte de îngrijire ten / corp, am descoperit câteva produse noi, la altele m-am întors după ceva timp. Pentru că am terminat fondul de ten de la BioNike, am trcut la BB-ul Defence Hydra, adică aceeași gamă. Și sunt mai mult decât încântată! Dacă fondul de ten vă spuneam că era o idee mai închis la culoare, BB-ul este perfect, nu se observă diferențe de nuanțe. Plus că nu are putere mare de acoperire, ci dă un aspect natural. Ah, da, și e extrem de hidratant!

Loțiunea tonică de la Farmasi cu castravete și extract de ceai verde a fost o surpriză foarte plăcută! Lasă tenul revigorat și îmi place foarte mult că pișcă puțin, dar nu e nimic deranjant. Despre scrubul de buze Mark v-am vorbit aici, cred că e inutil să vă repet cât de mult mi-a plăcut, nu? Spray-ul de gură de la Apidava e soluția pentru o respirație plăcută, iar oja albastru metalic de la Cien mi se par foarte potrivită în sezonul ăsta!

Produse de îngrijire a părului

Sunt sigură că toate vrem să avem un păr frumos! Pentru asta, am vopseaua semipermanentă Metallum, care mi-a dat în sfârșit nuanța aia de gri pe care mi-o doream. Pentru întreținere, folosesc șamponul violet Advance Techniques de la Avon, care neutralizează tonurile de galben. Urma Rainbow Shots de la I Heart Revolution, care mi s-a terminat, dar în mod cert îl voi recumpăra. Pentru îndesirea părului și fixarea lui, serul de la Toppik mi se pare descoperirea anului! Și să nu uit de șamponul uscat de la Nivea pentru păr blond! Cred că e cel mai bun de acest gen pe care l-am încercat până acum.

Muzică preferată

Am și câteva melodii ce mi se învârt în cap de ceva timp:

Cât despre cărți, am citit 2 din cele scrise de Claire Mackintosh și a fost ok, dar m-a atras și seria Pisica lui Dalai Lama, cărți despre filosofie și puterea binelui.

Cam acestea au fost favoritele lunii, produse folosite frecvent și muzică pe repeat. Stau și mă întreb cu ce vine finalul ăsta de primăvară (început de vară forțat). Sper să vină cu voie bună și putere de muncă. Restul el facem pe parcurs! O luna mai minunată să aveți!

21 Replies to “Favoritele lunii aprilie

  1. Aoleu si tu esti cu Mariola asta? Nepoata mea are 2 ani si cand o aude ranjeste cu gura pana la urechi si incepe sa danseze.

  2. Avem aceleasi gusturi in materie de muzica, ciocolata si game de par! Foarte faine alegerile tale 🙂

  3. Faine favoritele tale! Mi-ai facut pofta cu ciocolata aceea de la Heidi! :))) Sunt curioasa cum este produsul toner-cleanser de la Farmasi. 😘

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *