În luna mai am descoperit o mulțime de produse, unele noi, unele mai vechi, se poate spune că pe unele le-am redescoperit, așa că mi-am format câteva păreri și azi vreau să vă prezint cam ce m-a impresionat pe mine.

Cu ocazia campaniei de testare Oriflame (despre care e imposibil să nu fi aflat), am primit mai multe produse. Mi-au rămas în minte fondul de ten, pudra și rimelul The One, care mi s-au părut geniale, și sigur au fost și vor fi foarte utilizate de acum încolo.
Am schimbat un pic macazul și în cazul protecției împotriva transpirației și am încercat să folosesc roll-on-uri în locul deodorantelor. Așa că am reușit să mă ”apuc” și de roll-on-ul de la Yves Rocher cu aloe vera, și n-am făcut rău deloc! Îmi place!
Pe la o revistă (nu mă întrebați care, că nu mai știu, sincer. Oricum, Cosmo sau Unica) de luna trecută, am primit un mini deo B.U. Candy Love. Nu pot spune că-i mamă-mamă, dar îmi place. Îl folosesc din plin,  parfumează discret pielea. Nu persistă foarte tare, e adevărat, dar îmi dă o senzație plăcută.
Am redescoperit uleiul de corp Skin so Soft cu particule aurii și, deoarece a cam venit vara, cred că e numai bun. Îmi place formula lui și acele mici sclipicioșenii 😀 Se văd frumos în lumina soarelui.
Tot de la Avon, dar din gama Planet Spa, am comandat anul trecut un spray care se pulverizează pe pernă, cică pentru a dormi mai bine. Am pufăit eu de câteva ori pe pernă, dar am lasat-o baltă. Totuși, l-am adaptat: acum îl folosesc pe post de spray pentru cameră. Miroase a lavandă, iar parfumul ține o perioadă. Like!

Cam atât pentru luna asta, nu vă mai încarc și cu produse pe care deja le cunoașteți. Să vedem peste ce minuni mai dau și luna viitoare!
XoXo

4 Replies to “Favoritele lunii mai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *