Stau și mă uit că e al 4lea an la rând când public genul ăsta de articol în luna noiembrie. Și chiar pot spune că a devenit o plăcere și o rutină să fac la final/început de lună o trecere în revistă a produselor consumate și a celor care m-au încântat pe parcursul lunii anterioare. Mereu descopăr produse noi și am plăcerea de a testa diverse cosmetice. Dar doar unele îmi rămân la inimă. Desigur, aici includ și cărți, și muzică, și cam tot ce am atins/gustat/mirosit în luna anterioară.

Am redescoperit masca de la Wash&Go și, așa cum vă ziceam ieri de balsam, și aceasta este ieftină și bună! Îmi place că lasă părul extrem de moale și ușor de descurcat fără a fi nevoie de o cantitate prea mare. Scrubul de la Treets Traditions este wow. Clar! Aveți aici mai multe impresii. Crema de tatuaje de la Schaebens a reintrat în ritualul meu de zi cu zi de când a apărut și al treilea tatuaj! Nu mai stau fără ea.

A venit sezonul rece, și o dată cu el și dragostea mea pentru parfumuri tari. Quelque Notes dAmour e unul din aromele mele favorite de iarnă. Săptămâna asta nici că l-am schimbat! Și crema Nutra Effects de la Avon e pe listă! Și mai am un pic din ea! La capitolul rujuri, da, am folosit Nudelicious de la Boys N Berries și Soft&Matte de la Golden Rose. Nuanțele lor sunt naturale, dar absolut superbe!

La capitolul cărți, am reușit să pun mâna pe ultima apariție a lui Agnes Martin-Lugand, Lumina unui nou început. E de-a dreptul frumoasă! Ca să nu mai zic de seria After, care m-a cucerit!

La capitolul muzică, recunosc, nu prea am mai ascultat nimic, dar tot am o favorită. De fapt, trei melodii care-mi bântuie capul. Sunt curioasă dacă și vouă vă plac!

Aștept să văd ce îmi mai rezervă luna decembrie. Momentan am programat un botez săptămâna viitoare și apoi Secret Santa cu fetele din comunitatea Galați Beauty Swap. Încă nu am luat cadoul, dar nu e timpul pierdut 😀 Voi cu ce vă mai îndeletniciți? Ce v-a mai ajuns la inimă în ultima perioadă. Eu aș adăuga pe listă pijamalele pufoase, șosetele călduroase și cappuccino-ul de la Lidl.

10 Replies to “Favoritele lunii noiembrie

  1. ador balsamul de la Wash&go, exact cum zici tu ieftin si bun chiar merita mai ales cand bate vantu prin portofel si ai nevoie de o masca buna si accesibila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *