Ziua bună, oameni frumoși și mereu tineri! Sau cel puțin, ne-am dori să fim mereu tineri, nu e așa? Deși se spune că trebuie să ne trăim bătrânețea în mod demn, zic că ne-am dori să ne prelungim anii tinereții. Tocmai de aceea, industria cosmetică face tot ce e posibil pentru a ne ajuta să arătăm bine mai mult timp. Cei de la Yves Rocher au dezvoltat o nouă gamă pentru prevenirea și ”tratarea” ridurilor, și anume Lifting Vegetal. Pielea conține colagen, a cărui producție scade o dată cu vârsta. Rolul colagenului este multiplu, dar printre altele, ajută la regenerarea celulară, la menținerea elasticității pielii, dar și la apariția sau repararea ridurilor deja existente.

Această gama are la bază superputerea plantei Ajuga reptans, care are o concentrație inedită de colagen vegetal. Gama Lifting Vegetal are peste 95% ingrediente de origine naturală, uleiuri vegetale, iar ambalajele sunt realizate din materiale reciclate. Din respect pentru natură! În cadrul evenimentului Danube Bloggers Meet am primit un goodie bag cu 3 produse din această gamă, pe care însă nu le-am folosit. Da, această gamă se recomandă persoanelor peste 40 de ani, astfel că am considerat că pielea mea nu e suficient de matură pentru ea. Așa că mă voi limita la o prezentare de bază.

Pielea matură e acum ajutată cu un concentrat de colagen!

Lifting Vegetal e formată din mai multe produse – cremă de zi, de noapte, de ochi, serum și fluid iluminator cu efect de remodelare.  Dintre acestea, eu am primit crema de zi, cea de ochi și serumul. Toate 3 au la bază efectele aceleiași plante minune. Folosite constant și corect, în scurt timp ajută la recăpătarea fermității și elasticității tenului. Am auzit foarte multe păreri pozitive în ceea ce le privește, se pare că fac treabă foarte bună!

Se recomandă folosirea întregii game pentru un efect cât mai rapid și mai pronunțat. Eu voi oferi această gamă cuiva peste 40 de ani, pentru a testa ca la carte efectele.

Lifting Vegetal este o gamă excelentă, în spatele căreia stă foarte multă muncă. Dar și rezultatele sunt pe măsură, așa că nu ezitați să o folosiți dacă au trecut câțiva ani peste tenul vostru și vreți să vă recăpătați forma! Voi folosiți produse antirid sau sunteți de părere că încă nu e cazul?

10 Replies to “Noua gamă Lifting Vegetal de la Yves Rocher

  1. Eu creme deocamdata nu am folosit, dar nu pentru ca, consider ca nu este cazul, ci pentru ca mereu am avut creme hidratante in dotare… folosesc acid hialuronic de la Lioele, de altfel de mai bine de 1 an iau capsule de colagen si acid hialuronic, o capsula pe zi, mi-a recomandat ortopedul sa iau asa toata viata din cauza problemelor ce le am la coloana, poate ceva efect vor avea si ele pe viitor.

  2. Este o gama tare draguta de care am aflat si eu!
    Preventia este tare importanta, trebuie sa le incerc pe termen lung. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *