Ziua bună, oameni dragi! Dimineața a cam trecut de acum, ne apropiem de prânz, dar nu pot să nu constat că mi-am făcut deja mai bine de jumătate din treabă, așa că îmi permit să mai împart și două-trei opinii cu voi pe blog. Pentru că ne apropiem de sfârșitul lunii și mă pregătesc de produsele consumate și de favorite, am zis să mai fac câteva review-uri, ca să știți cu ce ne confruntăm 😀 Zilele astea nu prea fac nimic în afară de moțăit și de citit. Adevărul e că vremea e tare ciudată, acum e soare, peste o oră o un nor negru, peste încă o oră e iar soare, iar peste o altă oră ninge. Cum să nu te deruteze?! Dar să trecem peste și să vă spun despre un gel de duș care-mi încântă dușurile!

IMG_20160523_195326

Din comanda Yves Rocher de acum 2 săptămâni, mai mult de jumătate au fost geluri de duș. Tipic, nu? Ei bine, am luat 3 geluri Jardins du Monde, care rămân în topul preferințelor, dar și arome noi. Totuși, pe lângă deja cunoscutele boabe de cafea și nuci de macadamia, de data asta s-a strecurat și o noutate: gelul de duș cu fructe Carambola din Malaezia. L-am mai văzut, i-am mai dat târcoale, dar n-am mai plasat o comandă de mult timp, deci acesta a fost motivul pentru care n-a ajuns mai repede la mine. De data asta nu l-am mai ratat, am luat aromele pe care nu le mai încercasem (vorbesc mult, nu-i așa? Nu știu ce-i cu mine azi :D)

Dar, să vă spun: gelul de duș vine în același recipient de 200ml, aceeași sticluță (doar desenul diferă), același preț – 8,9 lei în acest moment pe site, dar cu o altă aromă. Habar n-aveam că există fructe Carambola. Știți cum arată? Cam așa:

mai-destept-in-bucatarie-ce-este-carambola-si-la-ce-sa-il-folosesi_size1

Oricum ar arăta, vă zis sincer, mirosul face toți banii!!! Când folosesc acest gel de duș, mă simt ca într-o livadă. Nu, mint. Nici acolo nu sunt aromele astea! Ca într-o salată de fructe cu de toate! Parcă plonjez într-un castron plin cu bucăți de fructe. Aroma lui fructată îți dă acel kick de energie de care ai nevoie, parcă te trezește. E un gel de duș perfect pentru dimineață (cine obișnuiește să facă duș în acest moment al zilei va fi mega-încântat, îl va pune pe picioare). Mirosul nu persistă pe piele (să fim serioși, ce gel de duș o face?), dar e plăcut, umple toată baia!

Acestea fiind zise, că tot am luat și eu masa de prânz (devreme, știu, dar m-a luat o foame… groaznică!), vă urez o zi cât mai faină, cu mult soare și multă energie!

6 Replies to “Gel de duș Carambola din Malaezia – yay or nay?

  1. Foarte interesant articolul. Eu inca n-am comandat nimic de la Yves Rocher si am zis ca voi fi cuminte saptamanile urmatoare, nu de alta dar am programat pe marti un articol despre ultimele mega-cumparaturi „cosmetice”.

  2. Nu stiu ce se intampla la mine in baie ca dispar, se evapora gelurile de dus. Ar trebui sa gasesc unul care sa-mi placa numai mie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *