Părul perfect aranjat și cu aspect deosebit zilnic este o dorință care părea greu de îndeplinit. Cu Gina’s această variantă este acum posibilă, datorită ondulatorului pentru bucle afro.

Este dificil ca în fiecare dimineață să te trezești cu noaptea în cap ca să îți aranjezi părul pentru a doua zi și din comoditate de multe ori îl lași așa cum este. De acum nu trebuie să mai renunți nici la somnul în plus de dimineață, dar nici la aspectul deosebit al părului. Cu ajutorul ondulatorului de la ginas.ro soluția poate ajunge chiar la tine acasă în doar câteva zile.

Economie de timp și păr aranjat în același timp. Pare ireal nu?

Există această variantă, chiar dacă pare greu de crezut. Cu ajutorul acestui ondulator bucle afro se poate obține un look deosebit, cu bucle care sunt acum în trend. Aceste bucle afro nu prea sunt adoptate de fete, pentru că de multe ori necesită mult timp să le realizezi, iar efectul nu ține decât câteva ore.

Cu acest ondulator special creat pentru acest tip de bucle, timpul de realizare este mai scurt, deoarece tija este confecționată din titan de diametru de 7mm. Datorită acestui aspect, aceasta se încălzește foarte repede și buclele sunt mai strânse. Cu acest ondulator multe tipuri de păr mai rebel a fost îmblânzit.

Temperatura poate fi setată foarte ușor la gradele dorite, acestea fiind între 120 și 230 de grade, cu 5 trepte la care poate fi setat.  Ecranul LCD încorporat permite vizualizarea mai ușoară și mai rapidă a temperaturii și a treptei de încălzire dorită, setată special pentru fiecare tip de păr.

Un look care fură toate privirile, la orice eveniment important sau zi obișnuită

De obicei, persoanele care au părul drept își doresc să obțină acest look sexy și exotic pe care îl redă buclele, dar deseori minunea aceasta nu ține prea mult și după vreo două ore de muncă, buclele țin maxim o oră două după care își reiau forma inițială.

Acest aspect este evitat cu ajutorul acestui ondulator pentru bucle afro, deoarece rezultatul final ține până la 3 zile, datorită tijei subțiri incorporate de care vă spuneam mai sus. Acest look cu bucle afro pot reda oricărei ținute un look deosebit și poate fi purtat cu o rochie roșie, elegantă, dar și cu haine largi, comode dintr-o zi obișnuită.

Simpla schimbare de aspect al părului poate reda senzația de vacanță, concediu pe o plajă sau la piscină în care petrecerile se țin lanț. Orice zi poate deveni o zi specială dacă tu te simți specială, iar podoaba capilară redă într-o măsură încrederea și atitudinea unei persoane. Gina’s pune la dispoziție acest ondulator pentru  a ușura viața persoanelor care își doresc  un păr aranjat zilnic.

Contact:

Str. Pandurilor, nr. 42,Rădăuți, Suceava

salut@ginas.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *