Asta așa, ca să începem săptămâna cu bunătăți! Azi în loc de Week in photos avem un mini-haul, că oricum, mare lucru n-am făcut în săptămțna ce-a trecut. Am fost tot fără mașină, abia sâmbătă mi-am recuperat-o, dar n-am plecat nicăieri, întrucât am fost mega-obosită, am avut și musafiri… Poate zilele astea… să vedem! Am profitat de reducerile la haine de prin mall și chiar am făcut ceva achiziții bune, dar nu numai pe partea asta. Am câte ceva din fiecare!

Coletul de la Thursday Plantation a ajuns cu cea peripeții la mine. Am fost curioasă de crema Derma E, care e destul de iubită prin blogosferă, așa că am cerut-o și eu pentru testare. Doar că săracul curier m-a sunat joi, când eram la muncă și nu era nimeni acasă. Apoi vineri, când l-ar fi găsit pe Mr. Asta dacă aș fi și răspuns la telefon. Dar cum la muncă ignor totul dacă e lume prin magazin, n-am apucat să ne înțelegem. Noroc că am luat sâmbătă mașina și am plecat eu în căutarea coletului mult dorit. Am primit o cremă de noapte, cu atât mai bine, de asta chiar nu mai aveam. Plus ceva mostre.

De la Libris am primit două noi cărți, de care abia ce m-am apucat sâmbătă noapte, când aveam o insomnie supărătoare. Sunt promițătoare, o să revin cu detalii!

Prima mea comandă Ladys a fost una timidă, noroc cu colega mea de la muncă, altfel nu era nici asta! Cum geluri de duș, creme și produse de make-up mai am, am zis să încerc niște oje. Așa că am ales un mov, negru și o nuanță superbă de albastru metalizat. Încă nu le-am încercat, dar urmează și ele, cât de curând.

Și ca să facem introducerea la haine, hai să vedeți întâi nilte cizmulițe superbe pe care le-am găsit la Hervis. Am dat 150 lei pe ele, sunt de la Kilimanjaro, cu blăniță în interior, o căptușeală foarte moale, sunt mai mult gen ski, dar sunt foarte ok și-n oraș. Atâta doar că albul e pretențios, deci e musai necesar niște Cif ca să le curăț. Dar mie mi-au plăcut maxim!

Și dacă am zis haine, apoi să fie și câteva haine. Nu multe, că n-am dat iama în ele, dar am ales ceva drăguț și destul de accesibil. De la Carrefour am luat acest palton, e destul de subțire, mai mult de primăvară. Dar e superb! La doar 40 lei, zic c-am făcut o afacere tare bună!

De la Bershka am luat o gecuță super faină, o combinație de stofă cu piele. Am dat 99 lei pe ea, și tot de aici l-am corupt și pe Mr. să-și ia un palton, pe care a dat 149 lei.

E perioada reducerilor, deci zic să dați o tură și prin Carrefour pentru tot felul de haine la prețuri super bune! Cardigane la 25-30 lei, pantaloni raiați sau simpli, colorați, la 35, puloverașe la 20, geacă am văzut la 100, palton la 40… Și la bărbați mai găsiți câte ceva. Plus, intrați prin toate magazinele mari, gen Bershka, Stradiarius, Pull&Bear sau H&M. Prin New Yorker mai erau reduceri doar pe la băieți… dar merită să băgați un ochi!

În speranța că v-am corupt suficient încât să porniți la vânătoare de haine sau alte minuni, vă urez o săptămână faină, plină de evenimente frumoase, dar totodată liniștită!

60 Replies to “Haul de ianuarie – haine, cizme, oje, cărți și creme

  1. Wow ce multe lucrusoare frumoase ti-ai luat! Eu nu am curajul sa iau magazinele enumerate la rand pentru ca raman fara niciun ban. Gecuta de la Bershka e foarte faina si are pret bun.

    1. de obicei sunt cam pretentioasa la haine, deci chiar ma mir ca am reusit sa iau atatea.. pe la inceputul lunii am mai trecut prin magazine, dar n-am vazut nimic fain

  2. Arata foarte bine paltonul, e foarte frumos structurat, pana si gulerul imi place. Dar eu nu ma pot imbraca din Carrefour, sunt miniogna, slabuta, iar marimile lor mici mie imi sunt prea mari. 😃 Sa-l porti cu placere! Pupici

  3. Paltonul de la Carrefour a fost o afacere chiar buna. Daca aveam si eu Carrefour aproape, acusica fugeam sa il cumpar si eu. 😀 Ojele de la Ladys imi plac foarte mult. Sunt rezistente si au un pret accesibil.

    1. am inceput si eu s-o folosesc, sper sa-mi priasca. un palton mai lungut aveam deja, dar asta e un pic mai scurt, si culoarea clar nu se regasea in garderoba mea 😀

  4. Ce de produse frumoase, sa te bucuri de ele, eu am ales sa testez scrubul dar inca nu m am atins de el ca am vrut sa fac poze,mi-as mai lua si eu ceva carti de pe libris da stau cam prost cu economisitul

  5. Ai facut ceva cumparaturi, imi place paltonasul tau, iar cizmulitele sunt mortale. Acum doua saptamani am dat si eu prima comanda Lady’s si sunt multumita de produse, voi mai da o comanda.

    1. asa am zis si eu cand l-am vazut, nu-l puteam rata. deja sunt pe final, din ce vad, magazinele nu prea mai au stocuri. joi mergem si noi la decathlon la focsani si ne potolim dup-aia

  6. Paltonul este demential -la mine se aplica asa plec spre magazin sa mi rau ceva ca merit si eu măcar la reduceri si plec de acolo cu lucruri pentru fetita si sotul meu drag .dar mereu imi zis sa trec cu vederea si sa mi pun in cos doar pentru mine dar nu pot -sti cum sa ma tratez 🙄

    1. pfff, stiu ce zici! si eu plec hotarata de acasa, dar de obicei nu iau nimic. zic ca aia nu e buna, ca nu-mi trebuie, si tot asa. dar pentru Mr. iau daca gasesc ceva. e pe sistem nervos, n-avem ce face 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *