Hey! Gata și weekendul, gata și noi cu mutatul. Nu știu prin ce miracol am reușit să terminăm de cărat (de aranjat mai avem), dar iată că s-a întâmplat. Sper să fie totul ok, deși deja simt lipsa vechiului loc, și e doar prima noapte aici. Vineri a fost prima zi în care ne-am făcut aici de lucru și au și venit cam 5 pachete. Asta nu poate decât să mă bucure 😀 Patru din ele au avut cărți, iar unul produse de îngrijire. Dar, să vedem ”captura”.

IMG_20150809_193850Multe, multe cărți. V-am zis eu!

IMG_20150809_193916De la Nemira am primit două cărți care par destul de interesante. Luna asta mi-am ales ”Lacrimile diavolului” și ”Ai să mori mâine”. Acțiunea primei cărți se petrece în Iași, dar într-un Iași destul de diferit față de ce știm noi.

IMG_20150809_193929De la Libris mi-am ales autor nordic (clar!) – Liza Marklund cu ”Testamentul lui Nobel”, dar și o lectură mai ușoară: ”Ultima scrisoare de dragoste”.

IMG_20150809_193951De la Editura Integral vă surprind cu cărți diferite față de ce am citit până acum: ”Sex selfie”, ”Tabloid” și ”Confesiunile unui bucătar pervers”. Lectura cred că e destul de ușoară, cărțile sunt micuțe, pare că le voi termina repede.

IMG_20150809_194042Am avut un voucher de 50 lei pe Iuppy și am reușit să mai iau o carte a unui autor nordic. Continui seria Fjallbacka a Camillei Lackberg, dar mai am nevoie de ”Cioplitorul în piatră”. De diferență am luat o cărțulie care nu am înțeles prea bine despre ce este, dar pe care o voi citi oricum: ”Elmira Mahmudi: O lacrimă pentru eternitate”. Am primit cadou la comandă și cartea ”Ultimul vals al titanilor – Profeția revizuită”.

IMG_20150809_194154Pachetele au continuat cu produsele de la Pentru Corpul Tău, care s-au decis să continue colaborarea cu bloggerii, astfel că am avut ocazia să îmi aleg ceva de pe site. Și am ales! Duo-ul împotriva căderii părului de la Cosmetic Plant, STOP! Căderii părului, șampon și loțiune, care sper din tot sufletul să dea roade, pentru că-n ultima vreme îmi cade părul într-o veselie. Vă voi povesti despre ele la vremea lor. De la Farmasi am ales un ulei de masaj cu gref, chit că nu prea e vremea, dar duceam dorul unui masaj făcut ca la carte și de când s-a terminat uleiul de la Marillys, nici că n-am mai luat altceva. Crema anticelulită cu extract de cafea verde nu mai e, așa că am luat surata ei, cu extract din gălbenele, care sper să se comporte cel puțin ca cea dinainte.

IMG_20150809_230537 IMG_20150809_230724În seara asta am fost să facem cumpărături, mai ales să luăm mâncare, dar ne-am oprit și prin New Yorker, și n-am putut rezista la două obiecte vestimentare. Prima a fost o salopetă neagră, pe care o tot vânez de ceva vreme. Înainte era 90 lei, acum este redusă la 45. Al doilea produs de care m-am îndrăgostit este un sacou foarte finuț și subțire, corai, care m-a cucerit din prima. Și la 25 lei… chiar că n-am rezistat tentației! Din Carrefour am mai luat o pereche de pantofi, dar am uitat să îi pozez. Rămân datoare!

Începutul de weekend a adus numai lucruri bune, am terminat și ce ne-am propus… De mâine intru în ultima săptămână de concediu, ceea ce deja mă întristează, dar tot mâine trebuie să mă duc să împart pliante. După toată oboseala din weekend, fiți siguri că asta era exact ce-mi lipsea! Dar de marți stau fix cu picioarele pe pereți și citesc. Nu mai fac nimic! Să aveți un început de săptămână fain și ușor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *