Ziua bună tuturor! Despre renovare și construcții am putea vorbi mult și bine, dar până la urmă, cred că nu e bine să ne dăm cu părerea dacă nu ne pricepem. Nu de alta. însă ar trebui să întrebăm meșterii adevărați ce și cum se face. Atâta timp cât nu mă pricep, eu aleg să nu mă bag. Deci în siatuații serioase, apelez la profesioniști. Cam așa pățim și cu renovarea, unde tot căutăm oameni buni la toate, însă aceștia sunt din ce în ce mai puțini. Stau și mă gândesc de ce nu mai sunt școlile de arte și meserii, unde învățai să faci atât de multe! Acum e destul de complicat, meseria se fură și sunt din ce în ce mai puțin oameni care se pricep la una-alta. Când chemi pe cineva, cam ai emoții. Vrei pe cineva cu experiență în construcții, însă și cu o viziune faină.
Însă am prins mai multă încredere atunci când am auzit că meșterul ales de mine merge la cumpărături la Hornbach! Este primul magazin de construcții din Europa, deschis în 1968, ce are astăzi filiale în Germania, Luxemburg, Olanda, Austria, România, Slovacia, Suedia, Elveţia şi Cehia. Deși nu sunt foarte multe magazine fizice în țară, găsești aceleași produse de calitate pe hornbach.ro. Online e întotdeauna mai simplu, iar dacă produsele pe care le folosești sunt de calitate, merită să aștepți câteva zile să se livreze.
De ce am ales Hornbach și nu alt magazin de materiale de construcții?
Pentru că au un concept unic și cea mai lungă viață din piață. Asta îmi conferă mai multă încredere în ei.
Pentru că online e mereu mai simplu și au și opțiunea de a compara produsele, astfel că mă ajută să mă decid mai ușor.
Pentru că susțin proiectele de acasă și te ajută cu sfaturi prețioase.
Pentru că au prețuri bune și promoții frecvent.
Pentru gama variată de produse, aici găsești chiar tot ce ai nevoie.
Cum te ajută magazinul Hornbach?
Păi dacă ai un meșter care te ajută la renovat, ideal ar fi ca materialele să le ia de aici. Însă la Hornbach găsești și o mulțime de produse care te ajută să faci tu ceea ce îți dorești. Proiectele de genul DIY sunt la mare căutare și parcă toți ne pricepem acum la lucruri de care ne feream. Adevărul e că dacă ai puțină îndemânare și îți dorești să faci ceva, atunci cu siguranță vei reuși, fiind perseverent. Niciodată un proiect nou nu e imposibil. Fie că vorbim de amenajarea grădinii, de plantarea unor flori sau de mici reparații în casă.
Sfaturile de pe site-ul magazinului online mi se par foarte utile, mai ales că oamenii de acolo fac comparații pentru a ne fi nouă mai ușor să alegem. Care e cea mai bună gresie? Dar cele mai bune pavaje? Am nevoie de un dezumidificator, vine iarna! De care aleg? Sunt chestii practice și utile, de care vei avea nevoie la un moment dat.