Ziua bună, oameni faini! Săptămâna trecută am început să testez setul de produse profesionale anti acnee de la Remary, aflat printre cele mai bine vândute produsele ale lor din 2020. Am mai testat de la ei acum ceva timp două creme anticelulită, de care am fost încântată, așa că nu am ratat nici această ocazie. Setul este compus din două produse – loțiune tonică și cremă tratament, sunt produse full-size, iar eficiența lor se vede în timp. Așa că minunile ca minunile, nu prea se întâmplă. Sunt produse profesionale, dar nu dermatologice. Așa că pentru afecțiuni mai grave, mergeți la un medic care știe exact ce tratament să vă dea. Ca și prevenție împotriva coșurilor și acneei,

Loțiune tonică anti acnee profesională

Cu toții cred că ne confruntăm cu problema coșurilor, mai ales în ultima perioadă, când masca a pus stăpânire pe noi. Nu este o problemă doar a adolescenților, ci se manifestă și la adulți. Chiar dacă deja am trecut de 30 de ani, cea mai mare problemă a mea o constituie punctele negre. Am un ten mixt, iar asta se vede atunci când tenul se revoltă și îmi ”oferă” o mulțime de monstruleți. Mai în glumă, mai în serios, nu sunt ocolită de coșuri. Fie că e vorba de o perioadă stresantă, fie că e vorba de perioada ”aceea” a lunii, fie că am exagerat cu ciocolata sau chipsurile sau pur și simplu din alte cauze, și mie îmi mai apar coșuri. Ba am avut acum vreo două săptămâni probleme cu coșurile înfundate din zona ochilor.

Sub ochi, pe cearcănele mele de toată frumusețea, m-am luptat nu cu unul, ci cu două coșuri uriașe și oribile. Dureroase, ascunse de mască, dar care s-au încăpățânat să stea acolo zile în șir. Și nu m-am îndurat să le zgândăr, că sigur făceam mai rău. Între timp, am avut noroc cu produsele Remary, din care am încercat loțiunea tonică și crema tratament. Folosite împreună constant, chiar dau rezultate!

Loțiunea tonică de la Remary vine în cantitate de 200 ml și poate fi folosită atât dimineața, cât și seara. Este lichidă, se aplică pe o dischetă și se șterge fața curată. Are un miros mentolat, conține parfum, dar nu în cantități industriale. Conține acid azelaic, extract de gălbenele, de pufuliță, de mimoză, alantoină, extract de madarină și ulei esențial de mentă (de aici probabil și mirosul). Se simte răcoritoare pe ten, iar efectele se văd – tenul e mai ferm, se simte și este mai curat. Loțiunea aceasta reduce petele, erupțiile, curăță porii și îi minimizează, previne uscarea pielii și nu conține parabeni.

Cremă tratament împotriva acneei și coșurilor

50 ml de tratament profesional, cu acid azelaic, extract de aloe vera, de pufuliță, de mimoză, provitamina B5, ulei din semințe de jojoba, de mentă și manuka, alantoină și sterolii din soia. Dat fiind faptul că are deja acid azelaic și eu folosesc frecvent și un peeling chimic, o folosesc doar seara. Dimineața prefer să aplic cremă cu SPF, ca să fiu mai sigură.

De când folosesc cele două produse, pot spune că pielea mea nu a mai avut ”toane”. Da, sunt ferm convinsă că va mai face figuri, dar poate nu atât de des și atât de grav. Și crema conferă o senzație de mentol, de răcorire a pielii, iar tenul rămâne mat, hidratat și ferm. Deci da, cred că două produse din aceeași gamă au clar beneficii mult mai clare decât produse luate separat. Pentru că toată gama are ingrediente care luptă împreună și se completează reciproc.

Nu spun că produsele Remary sunt excelente în orice situație. Departe de mine acest gând. Însă cred că pot ajuta foarte multă lume ce nu are probleme grave, care necesită consult medical. Femeile de toate vârstele pot apela la această loțiune tonică și la crema tratament pentru un ten curat, ferm și cu semnificativ mai puține probleme. Nu am avut pete care să aibă nevoie de estompare, dar cred că folosite pe termen lung, pot combate și aceste neajunsuri. Așa că da, poate prețul lor este mai mare, dar față de produsele de pe piață, au alte componente și alte concentrații. Voi ce alegeți – produse cu preț mai mic și beneficii scăzute sau produse profesionale și un pic mai scumpe?

22 Replies to “Ai încercat și tu produsele Remary anti acnee?

  1. am avut si eu problema asta cu acneea, dar vad ca in ultimul an foarte rar a mai aparut cate un cos, strict in perioada premenstruala. Acum am dat de alta belea: caderea parului.

  2. Aleg produsele în funcție de ceea ce am nevoie. Am găsit și mai ieftine și bune, dar sunt mult mai ok cele care au prețuri peste 50 de lei.
    Din fericire, nu am probleme cu acneea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *