După Zilele abandonului, mi s-a părut că Elena Ferrante ar putea avea cărți pe gustul meu, așa că am zis să încerc și altceva. De data asta am ales de la Libris Iubire amară. Și mi-am dat seama că dacă un autor te uimește cu o carte, nu e obligatoriu să fie așa cu toate. Mai ales că lecturile Elenei Ferrante nu mi se par pentru toată lumea. Sunt povești destul de complexe, cu dedesubturi, pe care nu ai cum să le înțelegi dacă nu ai experimentat și tu, la rândul tău, ceva din ele. Cu Elena Ferrante ori rezonezi, ori nu. Și Iubire amară nu a făcut excepție. Deși e o carte subțirică, este destul de greoaie, dar merită.

O femeie mereu prezentă, chiar dacă nu mai e…

Toată acțiunea se vede din perspectiva Deliei, a cărei mamă, Amalia, a decedat de curând. Problema e nu moartea, ci faptul că s-a înecat, ceea ce o face să-și pună semne de întrebare, dacă a fost sinucidere sau crimă. Întreaga carte nu e despre Delia, e de fapt despre mama sa. Este o întreagă evocare a Amaliei, a felului ei de a fi, a modului în care se îmbrăca și a felului în care se supunea soțului ei, un bărbat gelos și violent.

Personajele sunt relativ puține – Delia, unchiul ei, Filippo, tatăl ei, Caserta – un pretendent al mamei sale din tinerețe, a căror prietenie a dăinuit în timp, dar care (probabil) i-a făcut mai mult rău decât bine, vecina mamei sale, și marea absentă omniprezentă, Amalia. Toate violențele din trecut par a se datora unor amintiri neclare ale Deliei, care-și proiectează întreaga ură asupra mamei sale. De aici și presupunerea că ea și Caserta au avut o relație. Fapt care nu se confirmă, nici nu se infirmă de-a lungul cărții.

Delia este o persoană destul de complicată, nu am reușit să o ”citesc” cu adevărat. Mi-a fost greu să înțeleg multe lucruri, iar relația mamă-fiică nu a fost una standard. Tocmai de aceea am  specificat că atâta timp cât nu trec prin anumite lucruri, nu prea mi le pot imagina. Însă, fără îndoială, romanul de debut al Elenei Ferrante este unul ce-ți dă de gândit.

Iubire amară este o carte remarcabilă, pe care o găsiți pe site-ul Libris. Eu aș recomanda-o nu ca primă lectură a Elenei Ferrante, pentru că s-ar putea să vă bage în încurcătură. Dar pe parcurs, trebuie citită! Voi ați citit cărți de-ale ei? Cum vi se par?

10 Replies to “Recenzie – Iubire amară (Elena Ferrante)

  1. Uff, eu am ramas in urma cu scrisul despre carti. In 6 zile am citit doua si nu am apucat sa scriu despre niciuna. Acum oscilez intre a ma apuca de scris despre una dintre ele sau a ma apuca de una noua.

    1. e profunda! imi place de ea, stie sa gaseasca puncte slabe. zilele abandonului mi-a placut mai mult. dar voi cauta si alte titluri!

  2. Spre rusinea mea, trebuie sa recunosc, nu am citit nimic scris de Elena Ferrante. Am tot dat peste recenzii care vorbesc frumos despre cartile ei dar nu le-am dat prioritate la lectura.

  3. Mi-am cumparat recent o carte de-a Elenei Ferrante, “Prietena mea geniala”. Abia astept sa o citesc si sunt pregatita sa iau si celalalte volume din seria asta daca ma prinde prima parte, daca rezonez cu ea. Pare interesanta si cea citita de tine, insa intr-adevar pare si grea, cu o incarcatura emotionala destul de apasatoare. E de luat in calcul totusi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *