Ziua bună, oameni dragi! Romanele autorilor nordici apar din ce în ce mai rar, așa că atunci când prind unul, îmi vine sa nu-l mai las din mână. Îmi pare rău și atunci când citesc repede, că știu că se termină, și atunci când citesc mai încet, întrucât vreau să aflu mai repede ce se întâmplă. Jurnalul dispariției mele e o carte pe care am vânat-o și am așteptat-o cu mare interes. O dată începută, nici nu știam la ce să mă aștept. E al doilea roman din seria Hanne Lagerlind-Schon. Cărțile Camillei Grebe le am deja, atât Gheața de sub picioarele ei, cât și colaborarea cu Åsa Träff, Ar fi putut fi paradisul

O memorie slabă, o singură scăpare…

Hanne Lagerlind-Schon este un cunoscut profiler în poliția suedeză. Însă într-o noapte apare singură dintr-o pădure, cu goluri de memorie, singura sa legătură cu trecutul fiind un jurnal. Jurnal care intră în posesia lui Jake, un adolescent cu probleme, care nu îl returnează. În acele pagini, Hanne își descrie zilele, pentru a avea a doua zi un reper după care să se poată ghida.

Boala lui Hanne e necruțătoare și afectează toți participanții la o anchetă importantă. În cadrul unui sătuc uitat de lume s-au descoperit oasele unei fetițe, din urmă cu zeci de azi, iar acum cadavrul unei femei necunoscute. Pierderea de memorie a Hannei coincide cu dispariția lui Peter, partenerul ei. Cum se vor rezolva lucrurile, e greu de spus, dat fiind faptul că pistele nu sunt prea îmbucurătoare. Iar atunci când trăiești într-un sat uitat de lume, un loc plictisitor unde nu se întâmplă nimic… îți e mai ușor să dai vina pe refugiați!

Jurnalul dispariției mele e o carte care se leagă și de problema rasismului, de teama de necunoscut și de străini. Oamenii care sunt adânc înrădăcinați într-un loc, rămân cu ideea că acel loc nu trebuie întinat cu prezențe nefaste. Literatura universală e plină de astfel de exemple grăitoare, care ne ajută să privim din mai multe perspective.

Camilla Grebe conturează o poveste foarte frumoasă și totodată tristă. Moartea poate veni pe neașteptate, iar ucigașul poate fi exact cine nu te aștepți. Aparențele înșală întotdeauna, iar atunci când te confrunți și cu goluri de memorie, poate fi un pericol real. Jurnalul dispariției mele este un roman de pus pe listă, mai ales dacă sunteți fani ai genului!

2 Replies to “Cartea săptămânii – Jurnalul dispariției mele

  1. Cred ca printesa gheturilor am citit de la autoarea aceasta, daca nu ma inseala memoria, si mi-a placut chiar foarte mult, fiind si primul meu contact cu un scriitor nordic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *