Ador romanele polițiste! Mai e nevoie să spun asta? Cine mă cunoaște, știe deja. Dar nu mulți știu că am început să iubesc lectura cu cărți românești vechi de spionaj. Nu mai știu să vă dau titlurile exact, sunt cam 15 ani de când le-am citit, însă știu că erau tot felul de personaje dubioase, printre care răsărea un bun apărător al patriei. Dar mă încânta faptul că acțiunea se petrecea la noi în țară. Să nu uit și de Rodica Ojog-Brașoveanu, pe care am descoperit-o mai târziu, dar care este o emblemă a romanului polițist la noi. Uite-așa am ajuns la Haralamb Zincă, ”vedeta” de astăzi. De fapt, Haralamb Zincă e un cunoscut autor de romane polițiste din vremea comunismului, iar cei de la Editura Publisol au decis să reediteze volumele sale. O idee excelentă, pe mine m-au cucerit! Și au început cu Moartea vine pe bandă de magnetofon.
Acesta este primul din volumele care vor apărea la această editură, dar și la chioșcurile de presă. Haralamb Zincă este de fapt pseudonimul lui Hary Isac Zilberman, născut la 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane polițiste și de spionaj, dar și jurnale de front și cărți de cercetare istorică. Toate cărțile apărute până acum la Editura Publisol le găsiți aici, precum și unele ce sunt disponibile în precomandă.
”Domnule Stamatiad, ți-a sunat ceasul! E timpul să-ți primești pedeapsa și să mori. Când, unde și în ce fel vei muri, eu voi hotărî.”
Ție nu ți s-ar ridica părul pe spate la auzul acestor cuvinte? Cam așa gândește și Stamatiad, un cunoscut geolog ce lucrează la un proiect important. Cuvinetele acestea îl obsedează, cineva îi vrea răul și mai ales, vrea să îl înnebunească. Deși apelantul îi spune să nu anunțe poliția, inginerul face acest lucru. Și bine gândit! Căpitanul Lucian, cel care îi preia cazul, e un tip perseverent, care nu se lasă până nu descoperă misterul. Nici nu vă gândiți voi de unde pleacă toate…
Moartea vine pe bandă de magnetofon e mai bună față de multe, multe cărți contemporane pe care le-am citit! Are acțiune, are dialog, are dinamism, nu ai timp să te plictisești! Căpitanul Lucian e un tip dat naibii, cu mult curaj, poate prea afundat în muncă, dar cred că știu sentimentul… În schimb, în antiteză, Stamatiad e un laș și o găină fricoasă. Dar personajele sunt atât de bine construite, tocmai pentru a se pune în valoare reciproc. Cine ar putea să îi vrea răul geologului? Să fie un coleg, să fie un dușman, să fie cineva cunoscut? Pe măsură ce înaintezi în acțiune, apar și mai multe personaje, care te bulversează. Și oricât ai vrea să intuiești, e cam complicat… de aici și plăcerea cititului!
Multumim pentru recomandare,imi doresc sa citesc aceasta carte.