Ziua bună, oameni dragi! Nu am apucat să mă laud pe Facebook, a fost o perioadă destul de complicată pentru mine, dar să știți că m-am apucat de cursul de fotografie digitală de la Eurocor. În mod cert ați mai văzut acest curs și la alte bloggerițe, cred că toate ne-am gândit că ne va ajuta în ceea ce privește fotografierea diverselor produse pe care le prezentăm pe blog. La mine treaba a mers și un pic mai departe, dar să vă povestesc cum am ajuns eu la fotografie!

Povestea începe de pe la 7 ani, când am ”prăpădit” primul meu film foto pe poze cu câinii mei, cu găinile și cu… soarele! Pe clasa a 8a am primit un alt aparat foto, mai ok, și mi-am continuat seria de peisaje / animale / plante / etc. Anul trecut, Mr. m-a sunat și m-a întrebat dacă nu vreau un DSLR. Prima dată nu prea mi-a picat fisa, nu l-am vrut, dar el a fost băiat deștept și nu s-a luat după mine. Bine a făcut! În concediul din septembrie am făcut aproximativ 1500 de poze în 5 zile… de la flori până la portrete. A fost activitatea mea preferată! Nu îmi place să mi se facă poze, dar îmi place să fac. Tocmai de aceea m-am gândit că poate voi duce acest hobby la un nivel mai înalt.

Fiecare modul cuprinde 2 lecții într-un caiet de bază și un DVD cu diverse filmulețe care ajută la aprofundare. Informațiile sunt foarte bine structurate, exemplificate, evidențiate, cu multe imagini, iar DVD-ul vine ca o completare. Fiecare lecție are și o temă de casă, care se rezolvă online. Profesorul corectează, tu primești calificativul, și aștepți modulul următor! De data asta am luat Foarte Bine la ambele teme, primele lecții au avut informații generale despre istoria fotografiei și despre criteriile după care alegem un aparat foto.

DVD-ul are niște filmări foarte interesante despre fotografia de peisaj, despre compoziția fotografică, despre cum trebuie să fie lumina, condițiile de lucru, dar mai ales, obiectele necesare fotografului.

Mie mi-au fost de mare folos aceste informații, pe multe dintre ele nu le știam, și chiar aștept să le pun în practică. Momentan, programul nu mi-a permis, dar în weekend e posibil să ajung să fac și câteva exerciții concrete. Cursul de fotografie digitală îl consider util pentru cineva care are acest hobby sau vrea să se apuce de o meserie interesantă și plină de provocări!

37 Replies to “Primul modul din cursul de fotografie digitală

  1. Si eu am primit acest curs, sunt super incantata. Eu cred ca sunt putine 1500 de poze in 5 zile, eu am facut 600 in cateva ore cand am fost cu prieteni la iarba verde.In 5 zile cred ca as face mii, dar problema este ca trebuie sa imi cumpar un card mai mare.

  2. Fotografia a început să mă pasioneze de câțiva ani și tot de la un DSLR luat în urmă cu ceva mai bine de 3 ani am început cu adevărat să acord timp acestei activități. Acum îmi vine să plâng când văd ce poze am din călătoriile de acum 5-6 ani… horror.
    Pare interesant cursul, dar nu știu dacă mi-ar mai fi de mare folos în punctul ăsta, fiindcă teorie am tot parcurs, practica e mai grea și cel mai bun lucru e să exersezi cât mai mult, în opinia mea. 😀
    Aștept poze faine!

    1. clar, sa stii ca practica e musai obligatorie! dar sincer, eu nici baza teoretica nu am, asa ca am zis ca mi-ar fi utila, cel putin la inceput

  3. Ma bucur pentru tine dar si pentru noi pentru ca vom vedea numai poze foarte frumoase facute in locuri neasteptate.

    1. cred ca nu strica nimanui, de la cei care vor sa faca din hobby mai mult sau pur si simplu vor sa aiba poze reusite din concediu, toti pot beneficia de pe urma lui

    1. la fotografia culinara am atat de mult de lucrat… in general mi-e lene sa fac platinguri aspectuoase 🙁

  4. eu recunosc ca sunt lasa. Am abandonat cursul pe parcurs pentru ca unele lucruri erau prea grele pentru capusorul meu. Nu ca nu erau utile. Ce apucam sa inteleg, chiar imi era util, dar cred ca si lipsa timpului a contribuit la decizia mea.

  5. Parca am avut si eu niste cursuri de la ei…despre alt domeniu, in urma cu ceva ani.
    Si la fotografie cred ca e musai sa exersezi…sa te joci cu aparatul, sa cunosti functiile sale. Tot zic ca voi incepe si eu sa il descopar mai mult, dar nu mai apuc…

    1. clar, daca nu faci ceva poze pentru a pune in practica teoria… nu faci nimic! si eu mai am mult de lucru, la fel, stau cam prost cu timpul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *