Dacă mă citiți și mă cunoașteți cât de cât, știți bine că nu am avut până acum ochelari de soare. Am militat pentru purtarea lor, dar eu nu am reușit, întrucât mă deranjau teribil. E drept că n-am avut nici vreo pereche prea de Doamne-ajută, ci numai panarame la 10 lei. Am avut mereu o problemă reală, eu sunt o împiedicată de fel și cu ochelarii de vedere, d-apoi cu ochelarii de soare, vă dați seama că fac ravagii. Cu toate astea, nu îmi place lumina puternică, mă deranjează teribil.Așa că atunci când am avut ocazia să încerc un brand nou de ochelari de soare, am zis că poate aceștia mă vor avantaja și vor fi ok.

Doi români stabiliți în Spania au creat un nou brand, Rayons, și au făcut niște ochelari polarizați tare făinuți, numai buni de purtat cu orice ocazie. Eu mi-am ales un model mov, ca să fiu un pic mai deosebită. Negrul mi se pare cam banal, tocmai de asta nici la ochelarii de vedere nu l-am putut alege. Ca și dimensiuni, ai mei au 3cm/3.5cm/4cm/4.2cm , pe vertical, dar pe site găsiți mai multe modele, unele și mai mărișoare.

Îmi plac multe lucruri la acești ochelari, și anume:

  • sunt ușori, au ramele din acetat și lentilele din TAC, deci nu simt durere după urechi, unde se susțin ramele
  • au protecție UV400
  • sunt polarizați
  • au o prezentare frumoasă, vin în cutie cu sigla Rayons, cu cârpă de șters, săculeț și un sticker
  • prețurile ochelarilor sunt mai mult decât ok, ținând cont că nu vorbim de plastic colorat
  • au sigla pe rame, sunt eleganți, dar totodată nu foarte serioși
  • sunt colorați!
  • sunt confortabili, nu mă dor ochii dacă-i folosesc prea mult, simt că protejează și își îndeplinesc scopul pentru care au fost creați

Ca și dezavantaje, nu găsesc decât mărimea, nu am dat importanță dimensiunilor, și mi se par un pic mici. Dar forma e aceeași ca la ochelarii de vedere, deci zic eu că mă avantajează. Acești ochelari par destul de rezistenți, deci cred că mă vor ține ceva timp, dacă nu fac eu vreo boroboață.

Voi ce părere aveți, mă avantajează acest model de ochelari de soare? Sper ca cei doi să aibă succes și le mulțumesc tare mult pentru ocazia de a le purta creațiile!

51 Replies to “Noii mei ochelari de soare – brand nou

  1. baiii, daca stiam ca la tine vor ajunge ochelarii astia misto cu ramele astea colorate, nu ti-i mai trimiteam, pe bune!!! Mie mi se pare ca iti vin mai mult decat bine. Daca erau mai mari, iti acopereau toata fata.

  2. Eu cred că te-ar avantaja ceva cu lentila un pic mai mare și mai deschiși la culoare. Ei sunt frumoși, dar contrastul parcă e prea mare, mai ales că ești deschisă la ten și păr. Dar e doar o părere, sper să nu te superi.

  3. Iubesc ochelarii de soare polarizati si acum pe asta pun pret in momentul in care cumpar o pereche noua. Modelul ales de tine este interesant si-mi place ca sunt pe mov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *