Ziua bună, oameni dragi! În urma evenimentului Galați Beauty Swap #2 am primit multe produse noi, pe care nu am mai avut ocazia să le testez până acum. Așa a fost și cazul celor de la Trendline Cosmetic, care au fost o surpriză plăcută pentru mine. Am primit un goodie bag destul de interesant, dar a durat ceva până m-am apucat de ele. Știți povestea cu o sută de lucruri deja începute, nu? Ei bine, le-am testat și am revenit cu impresii! Hai să stăm la povești!

Pachetul meu a cuprins 2 tipuri de măști, o cremă pentru tatuaje – produs nou, și un concentrat pentru ten. Le-am luat pe fiecare în parte, le-am folosit constant, iar acum sunt gata să împărtășesc păreri și impresii. Produsele primite de mine sunt produse nemțești din gama Schaebens, foarte bune calitativ, testate dermatologic, fapt dovedit de steluțele de pe ambalaje.

Măștile pe care le-am primit sunt ambalate câte 2, iar sistemul de prindere este foarte interesant, sunt porționate, astfel că le puteți lua cu voi, nu ocupă spațiu, deci recomand încercarea a cât mai multe variante. Eu am avut masca exfoliantă cu căpșuni și cea antirid. Cel mai mult mi-a plăcut cea cu căpșuni, este de-a dreptul delicioasă, miroase grozav și are particule abrazive, foarte faine. Nu zgârie tenul, ci curăță blând. Nu am avut probleme cu alergii sau iritații. Măștile lor trebuie masate, lăsate 10-15 minute, apoi clătite. Nu am aplicat cremă după, m-am simțit excelent!

Deși nu mă așteptam, concentratul pentru ten chiar m-a impresionat în mod plăcut. Cred că e primul produs de acest gen pe care-l folosesc, astfel că nu știam exact la ce să mă aștept. Am crezut că e un simplu ser și atât, dar capsulele suficiente pentru o săptămână mi-au adus un nou suflu. Le-am aplicat în fiecare seară după demachiere și timp de o săptămână am avut un ten de invidiat! Dimineața, când mă trezeam, era luminos, radia, era hidratat! Nu am fost atentă dacă ridurile s-au mai diminuat, dar efectul mi-a plăcut la nebunie!

Crema pentru tatuaje a fost lansată de cei de la Trendline Cosmetic în luna aprilie, este un produs nou, tot de la Schaebens, și pe mine chiar m-a nimerit! Am două tatuaje, unul din ele face 9 ani, așa că e cazul să am mai multă grijă. Culorile îmbătrânesc în timp, pielea este oarecum afectată, dar calitatea nu trebuie să aibă de suferit. Așa că această cremă cu aloe vera și dexpanthenol hidratează și protejează culorile. Nu este recomandată în perioada imediat după ce a fost făcut tatuajul, ci abia după 3 zile (zic ei, eu recomand mai mult). Momentan eu nu am probleme cu culorile, sper să nici nu se întâmple.

Produsele Schaebens le găsiți aici, mie mi s-au părut de încredere! Pe pagina de Facebook Trendline Cosmetic găsiți ultimele noutăți, ultimele apariții, dar și diverse promoții și sfaturi. Voi ați încercat vreun produs comercializat de ei? Ce v-ați dori să încercați?

32 Replies to “Noutăți cosmetice – produse de la Trendline Cosmetic

  1. Într-adevăr, din informațiile/detaliile pe care ni le dai în articol ne fac să credem că sunt de calitate produsele despre care vorbești.
    Eu nu le-am folosit, dar m-ar tenta măștile, capsulele și o cremă antiageing sau lifting, ceva.
    Felicitări pentru articol!

  2. Eu nu am inca nici un tatuaj dar vreau sa-mi fac unul cu initialele baietelului meu si atunci o sa-mi iau si crema fiindca stiu ca tatuajele necesita ingrijire. Acum insa as vrea sa incerc serul asta fiindca simt ca tenul meu cam da semne de oboseala.

  3. Deocamdata nu am incercat nimic, dar cred ca o masca din aceea cu capsuni, doar de miros, mi-as lua 🙂 de cand ma stiu ma simt atrasa, daca pot spune asa, de aroma si parfumul capsunilor.

    1. cred ca efectul se vede pe termen mai lung, nici nush exact ce sa-ti zic, ca nu mi s-a parut asa, sa mi le ”revergoreze” ceva de speriat :))) dar nah, zic si eu!

  4. Produsele Trendline sunt o noutate pentru mine. Nu le-am mai incercat pana acum. Tatuaj nu am, dar imi doresc unul. Nu ma gandeam ca ai un tatuaj de 9 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *